Bobby Păunescu vrea să-i aducă pe Natalie Portman și Dustin Hoffman în România, de 1 Decembrie 2018. Regizorul a vorbit despre proiectele pe care le-a pregătit pentru 2018, printre acestea numărându-se şi aducerea mai multor personalităţi din lumea cinematografică la defilarea de 1 Decembrie, cu ocazia Centenarului.

Legea Centenarului a fost promulgată de președintele Iohannis, la aproape un an de la adoptarea de către Parlament.

„Un alt proiect pe care îl am este să încerc să aduc cât mai mulţi actori de origine română, de la Hollywood sau, nu ştiu, oameni importanţi, cunoscuţi, cum ar fi Natalie Portman, născută la Ierusalism, dar din părinţi din România, Dustin Hoffman, Harvey Keitel, şi aşa mai departe. E un vis, nu ştiu dacă voi reuşi să îl îndeplinesc, dar să îi văd defilând de 1 Decembrie cu steagul românesc în piept, mi se pare o chestiune care va ţine prima pagină a multor publicaţii din străinătate”, a declarat Bobby Păunescu, pentru Adevărul.
Regizorul şi omul de afaceri român a explicat că a început deja demersurile pentru acest proiect şi că speră să ajungă la un acord cu agenţii acestor actori.
„Am iniţiat primele contacte, purtăm discuţii. În general răspunsul e pozitiv, dar sunt foarte multe lucruri de care depinde această iniţiativă. De proiectele lor, de mai multe, vă daţi seama. Oricum, cred că în toate industriile avem, practic, români sau persoane de origine română. În mai toate industriile importante din lume. Ar fi frumos să arătăm forţa unei Românii. Am mai spus asta de multe ori, România, nu e o ţară săracă, e o ţară foarte bogată, cu un potenţial imens, şi asta nu putem arăta decât dacă ne implicăm activ”, a mai spus Bobby Păunescu, pentru sursa citată.




 
 

Urmărește-ne pe Google News