Actorii din București au protestat față de actuală clasă politică ce a votat modificările la Codul Penal. De pe scenă, actorii au coborât în stradă, în Piața Universității, unde au pus în scenă piesa ”Fără Penali în funcții publice”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Actorii s-au alăturat campaniei de strângere de semnături pentru împiedicarea persoanelor cu dosare penale să ajungă în funcțiile plătite de la buget. Printre cei prezenți s-au numărat Oana Pellea, Victor Rebengiuc și Marius Manole. “Pe scenă sunt artist, iar aici pe stradă am venit ca cetățean al acestei țări. Nu are legătură cu meseria mea. Sunt aici pentru că nu vreau să fim conduși de oameni care au problem penale“, a spus Oana Pellea.

“Vrem să ajutăm la străngerea de semnături pentru a putea da posibilitatea unui referendum, pentru schimbarea constituției și să nu se permit accesul penalilor, judecați și condamnați penal, în funcții publice. Nu sunt membru în parlament, strada este parlamentul meu  “, a fost declarația lui Victor Rebengiuc.

FOTO: Dumitru Angelescu

„Este datoria mea și a tinerilor să îndemnăm oamenii să își facă datoria, să putem duce la bun sfârșit această inițiativă. România nu are nevoie de penali. România trebuie să fie o țară curată și are nevoie de o clasă politică curată. Deocamdată oamenii semnează. Până acum nu au știut, nu au fost informați și nu au avut curaj” , a declarat Marius Manole.

Îndemnul și campania au fost orchestrate pe Facebook. Inițiativa va fi derulată o săptămână, de miercuri 18 iulie, până pe 25 iulie, în Piața Universității, între orele 17:00-20:00, iar ‘regizorul este actorul Marius Manole.

Citește și

EXCLUSIV/ ”Frumușelul” care apare în videoclipului Thaliei e român. Cezar din Bârlad le-a rupt inimile americancelor! (VIDEO)

 
 

Urmărește-ne pe Google News