Între 2013 și 2017, Anna Delvey, pe numele real Anna Sorokin, a convins pe toată lumea că este moștenitoarea unui milionar german și a păgubit bănci, hoteluri, dar și oameni influenți din cercurile înalte ale New York-ului cu peste 200.000 de dolari. Tânăra, care în 2013 avea 22 de ani, a fost destul de aproape să obțină și un împrumut de 25 de milioane de dolari pentru a-și deschide un club de artă exclusivist. 

În realitate, Anna Sorokin s-a născut în Rusia, a crescut în Germania, a renunțat la școală și nu avea niciun ban în conturi, familia ei fiind una modestă. În 2019, ea a fost găsită vinovată pentru opt capete de acuzare, inclusiv furt și tentativă de furt, și a fost condamnată la închisoare de la 4 până la 12 ani. Sorokin, acum în vârstă de 31 de ani, a fost eliberată după aproape doi ani, în februarie 2021. 

Inspirată de un articol din 2018, publicat de jurnalista Jessica Pressler în „New York Magazine”, miniseria de nouă episoade „Inventing Anna” documentează mărirea și decăderea misterioasei Anna Delvey. 

„Inventing Anna”, primul proiect făcut de celebra producătoare Shonda Rhimes în parteneriat cu Netflix, are în prim-plan munca jurnalistei Vivian Kent (Anna Chlumsky) de a decripta povestea complicată a Annei Delvey (Julia Garner). Ziarista încearcă să găsească răspunsul la întrebarea: este Anna cea mai mare escroacă din New York sau doar o fată care încearcă să-și trăiască visul american cu orice preț?

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Libertatea a stat de vorbă cu actorii miniseriei „Inventing Anna”, care i-au portretizat pe doi dintre oamenii care i-au rămas alături Annei Delvey până la final. Ei au explicat, bazându-se pe documentarea intensă pe care au făcut-o pentru roluri, cum a reușit o tânără fără bani și fără experiență în afaceri să păcălească oameni puternici și bogați din elita New York-ului. 

„Un magnet pentru înalta societate”

Cum a reușit o tânără să fraudeze lumea bună a New York-ului, explică pentru Libertatea doi dintre actorii miniseriei „Inventing Anna” 
Alexis Floyd, în rolul lui Neff Davis | Foto: Netflix

Actrița americană Alexis Floyd, 26 de ani, o interpretează pe Neff Davis, o regizoare aspirantă care, pentru a se întreține, lucrează în unul dintre cele mai luxoase hoteluri din cartierul newyorkez Soho. Ea se ocupă de accesul oaspeților la cele mai scumpe restaurante, cluburi și evenimente, așa că e lesne de înțeles de ce Anna a vrut-o aproape – Neff este un mijloc care-i servește scopurile. 

Alexis Floyd subliniază însă că, pe parcurs, legătura dintre cele două s-a transformat într-o prietenie sinceră, acesta fiind și motivul pentru care Neff i-a rămas loială Annei chiar și după ce a aflat că e departe de a fi ceea ce pare. Pentru a-și documenta rolul, actrița a întâlnit-o pe adevărata Neff, care i-a mărturisit detalii intime legate de relația cu Anna. 

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Cred că cele două au reușit să construiască o relație de prietenie autentică. Există o scenă în care stau în pat și au o discuție foarte sinceră, se gândesc la toate lucrurile pe care le pot realiza. Acel moment este de fapt o mărturie a iubirii și a respectului pe care și le poartă una alteia, dar este și o celebrare a statutului lor de femei de afaceri”, a explicat Floyd pentru Libertatea. 

Sunt niște femei care vin într-un oraș mare, cu visuri și ambiții mari, care sunt reale, dar pentru care au nevoie de aprobarea celor din jur. Setea de succes este foarte vie în amândouă

Alexis Floyd, actriță:

Actrița mărturisește că nu auzise de Anna Delvey înainte să citească scenariul miniseriei Netflix și recunoaște că, la fel ca mulți alții înaintea ei, a fost fascinată de acest personaj. A ajuns să înțeleagă și ce a făcut-o pe Anna irezistibilă pentru cei din jur, care nu i-au pus nicio clipă la îndoială statutul. 

„Este o persoană care te intrigă, tot misterul pe care a reușit să-l țeasă în jurul ei, încrederea pe care o afișează, energia ei, cred că toate aceste lucruri au făcut-o pe Anna un magnet pentru înalta societate”.

„Există un pic din Anna în fiecare dintre noi”

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Cum a reușit o tânără să fraudeze lumea bună a New York-ului, explică pentru Libertatea doi dintre actorii miniseriei „Inventing Anna” 
Arian Moayed, în rolul avocatului Todd Spodek | Foto: Netflix

Actorul american de origine iraniană Arian Moayed, 41 de ani, îl portretizează în seria Netflix pe Todd Spodek, avocatul care a reprezentat-o în instanță pe Anna Sorokin. Deși la început Spodek preia cazul având în minte propriile interese financiare și de notorietate, în cele din urmă el se atașează în mod sincer de Anna și este dispus chiar să-și riște căsnicia pentru a-i fi alături. 

Arian Moayed a explicat că empatia personajului față de tânăra escroacă are de-a face cu propria ambiție de a reuși să-și clădească un nume și o reputație într-un oraș mare. „Todd Spodek vede mult din el în persoana Annei Delvey, au trecuturi asemănătoare, amândoi sunt mânați de dorința arzătoare de a reuși în viață. În adâncul sufletului, Todd este un om bun, de aceea nici nu poate rămâne nepăsător la suferința Annei când își aude sentința”, spune Arian Moayed. 

Una dintre cele mai puternice scene ale miniseriei este cea în care Todd Spodek argumentează în fața juriului că „există un pic din Anna în fiecare dintre noi”, pentru că, la fel ca ea, mulți oameni vin în New York pentru a-și îndeplini cele mai mărețe visuri și își dau seama că, uneori, pentru a răzbi, trebuie să pretindă că sunt altcineva. 

Exact asta a fost și rețeta Annei: a fost primită în cercurile selecte doar pentru că a interpretat foarte bine stereotipul tinerei de bani gata. 

„E ceva molipsitor la Anna. Ea a reușit să aducă o mulțime de jucători importanți împreună, a reușit să-i convingă să-i accepte ideile și să-și dorească să o ajute. Todd chiar spune în timpul procesului că oamenii vor să fie în preajma ei, vor să facă afaceri cu ea, și vor asta pentru că e o tânără încrezătoare, ambițioasă și are o viziune clară asupra a ceea ce-și dorește”, subliniază Arian Moayed.

Cum a reușit o tânără să fraudeze lumea bună a New York-ului, explică pentru Libertatea doi dintre actorii miniseriei „Inventing Anna” 
Anna Sorokin, pe numele ei real, în Tribunalul din New York în 2019 | Foto: Hepta

Când ambiția devine nocivă

Actorii au vorbit și despre lecțiile care se pot desprinde din ecranizarea unei astfel de povești. Poate cea mai importantă este că într-o societate care pune mare preț pe aparențe poți ajunge foarte departe doar prefăcându-te că ești bogat. 

Moayed îndreaptă reflectorul tocmai spre această superficialitate care, în unele cazuri, cum este al Annei Sorokin, îți poate da întreaga viață peste cap. „La final e un moment foarte puternic, în care Anna spune: «Acum sunt celebră și toată lumea a auzit de mine», iar jurnalista Vivian Kent o întreabă: «Da, dar a meritat?». Îți dai seama că, de fapt, nu are nicio valoare că e faimoasă, pentru că urmează să-și petreacă următorii ani în spatele gratiilor”.

Această miniserie arată cum ambiția și dorința de succes pot goli de însemnătate interacțiunile umane.

Arian Moayed, actor:

Alexis Floyd crede că povestea Annei Delvey poate fi privită ca un model de „așa nu”: „Când căutăm putere și validare în exterior și ne definim în funcție de ceilalți, putem aluneca foarte ușor într-o spirală înfricoșătoare. Eu mă gândesc la această miniserie ca la un avertisment, ca la un îndemn de a căuta răspunsurile în noi, nu în afara noastră, de a fi sinceri cu noi înșine, de a trăi în acord cu cine suntem cu adevărat”. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI