Andreas Petrescu (43 de ani) și-a făcut încălzirea pentru celebritate în studioul emisiunii „Tonomatul DP2”, pe care a prezentat-o prin 2010. Actorul ne-a dezvăluit cea mai jenantă întâmplare trăită în acea perioadă.
Andreas, care este căsătorit cu Augusta Lazarov, sigur are povești amuzante și din teatru, însă cea trăită în televiziune le bate pe toate. Actorul ne-a povestit cum a descoperit el, în timpul emisiunii, că nu pricepe o iotă din ce spun invitații! Era o ediție „Tonomatul DP2” în care trebuia să discute cu niște medici turci despre o operație pe care aceștia au făcut-o.
„Eram în direct, trebuia să o scot cumva la capăt. Mă informasem în prealabil despre tema discuției, în ce constă metoda lor, mi-am făcut temele, știam ce să îi întreb. Când au intrat în platou și au început să-mi răspundă, am înghețat, vorbeau într-o turco-engleză, mă uitam la ei – eu fiind vorbitor de limba engleză – și nu înțelegeam nimic! Pentru întrebări eram pregătit, nu și pentru răspunsuri. M-am uitat la coprezentatoarea mea, sperând că va prelua ea sarcina, mi-a făcut semn că nu înțelege nici ea nimic. Trebuia să vorbesc, doar eram în direct. Așa că mi-am făcut curaj și am început să traduc ce am crezut că vorbesc invitații, iar în final, am ajuns la felul în care se trezește pacientul după operație, liniștit, fără să simtă nici un fel de durere. Preluasem chiar gesturile lor, echipa de producție respira ușurată”, își aduce aminte Andreas despre situația specială care aproape că l-a albit.
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Andreas Petrescu în anii când cocheta cu TVR
„Am privit fericit și complice spre camere, comunicând din ochi cu producătoarea emisiunii. Iar ea mi-a răspuns personal, în cască, în pauză: Foarte frumos Andreas, se vede că ești pregătit. Numai că, în traducerea ta, tu deja ai terminat operația, iar medicii nu au ajuns cu povestea lor decât la pregătirea instrumentarului medical. A fost poate cea mai «specială» situație cu care m-am confruntat”, și-a încheiat Andreas povestirea.