“Povestea a început acum 4 ani. Eu am un Ciobănesc german care suportă cu greu căldurile din București și am încercat diverse pensiuni canine, întrebând dacă există vreun iubitor de animale care este gata să găzduiască un Ciobănesc german pentru vacanța de vară. Așa am ajuns la Mihai Barbu, care mi-a spus că este proprietarul unui centru ecvestru pe colinele Transilvaniei și că are acolo foarte mult spațiu și oferă libertate animalelor”, ne-a mărturisit tânărul actor, căruia i-a fost de ajuns o plimbare călare pentru a descoperi locurile despre care se spune că l-au fermecat și pe prințul Charles.
Îndrăgostit de satele transilvănene în care tradițiile s-au păstrat în ciuda trecerii timpului, Anghel Damian a decis să-și investească banii câștigați din actorie într-un business local, care să ajute la dezvoltarea turismului românesc. Tânărul de 28 de ani a demarat deja construcția unei pensiuni în zonă, hotărând să-și investească toate câștigurile, inclusiv pe cele deloc de neglijat din serialul “Vlad”, în această casă.
Din sezonul 2, este și scenarist pentru producția de la PRO TV
Anghel și-a făcut debutul ca actor în 2011, atunci a căpătat primul rol. Bani a-nceput să câștige însă un an mai târziu.
A devenit cunoscut o dată cu telenovela “Îngeri pierduți”, în care îl interpreta pe fiul nerecunoscut al Ioanei Ginghină.
De atunci, ofertele au venit mult mai ușor pentru el, însă celebritatea și, practic, confirmarea valorii le-a avut când a ajuns în distribuția “Vlad”.
Interesant este cum i s-a schimbat traiectoria după primul sezon al serialului: dacă a-nceput prin a-i da viață tânărului Vlad, va continua ca scenarist al producției difuzate la PRO TV. Asta înseamnă, desigur, și o creștere semnificativă a “salariului”.
“Când mi s-a propus să scriu pentru «Vlad», recunosc că sentimentul inițial a fost de frică. Scrisesem înainte film de scurt și lungmetraj, însă aici miza era mai mare, un produs deja iubit de telespectatori, cu o producție costisitoare, cu regizori care pariau pe mine și pe creativitatea mea în domeniul scrisului. Am stat un pic și am cumpănit. După care am decis că așa o încercare nu se ratează și că o să scriu cât de bine pot”, ne-a mărturisit actorul despre noua sa provocare.