A debutat la Teatrul din Petroșani, în 1983, cu rolul ”Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin, la care a făcut și regia (Premiul pentru cel mai bun actor).

A jucat și pe scena Teatrului de Comedie, a Teatrului Nottara, Bulandra sau pe scenele teatrelor din țară. A fost ”guest star” în cinci spectacole montate, în Ungaria, de regizoarea Beatrice Rancea, în proiectele unice realizate pentru Festivalul de Teatru Ungar, începând cu anul 1995.

După obținerea drepturilor de a pune în scenă piesa de teatru ”Amedeu sau scapi de el cu greu” de Eugen Ionesco, în 20 februarie 2012, la Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea, a avut loc premiera acestui spectacol, regia fiind semnată de Claudiu Bleonț și Andra Negulescu. Spectacolul a fost promovat în cadrul unui turneu care a cuprins mai multe orașe din țară.

Uite de ce este în stare Claudiu Bleonţ

În 2009, la Bucureşti, la premiera spectacolului „Mincinosul” de Carlo Goldoni, în regia lui Toma Enache, Claudiu Bleonţ a defilat pe scenă în chiloţi.

În 2010, în cadrul emisiunii „Iubirea face farse”, de la Antena 1, actorul a apărut extrem de nonșalant doar în lenjeria intimă, o pereche de chiloți tanga, apoi a făcut senzaţie interpretând  rolul unui membru MISA, alături de două fete topless.

Video exclusiv | Claudiu Bleonţ le-a arătat penisul jurnaliştilor

În 2011, Claudiu Bleonţ a susţinut o conferinţă de presă la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, pentru a promova piesa „Căutându-l pe Shakespeare prin Richard al III-lea”, iar în timpul discuţiilor cu jurnaliştii şi-a dat jos pantalonii şi chiloţii şi şi-a arătat penisul. Bleonţ a făcut gestul în timp pe povestea despre starea de spirit pe care o are la vârsta actuală, afirmând că nu îi este jenă că „e aşa de mică” şi că „suntem o ţară de farseuri”. „V-am şocat sau am fost sincer?”, i-a întrebat Bleonţ pe jurnaliştii care au fost de faţă.

Claudiu Bleonț a șocat în timpul unei conferințe

Claudiu Bleonț: ”Mi-am expus-o pentru a arăta că mă accept aşa cum sunt”

În 2012, cântăreața Nadine l-a acuzat pe actorul Claudiu Bleonţ de hărţuire sexuală. Povestea e cu atât mai incredibilă cu cât soţia actorului, Andra Negulescu, a fost martoră la întreaga scenă.  ”Permanent spusele lui cu tentă sexuală în ceea ce mă privea erau cu foarte mulţi martori (…) iar ea (n.red Andra) era de faţă”, povestea Nadine. Ulterior, lucrurile au evoluat şi mai nefericit, iar, cu ocazia unei alte deplasări pentru acelaşi spectacol, Bleonţ ar fi dat năvală la uşa camerei de hotel unde era cazată Nadine. ”Urla la mine că vrea să mă f***”, susţinea aceasta.

Claudiu Bleonț alături de Nadine

A mai fost însurat cu o balerină şi cu o actriţă

Claudiu Bleonţ a mai fost căsătorit până acum de trei ori. Interesant este faptul că în anul în care a divorţat de prima lui soţie, Irina Tapalagă, s-a căsătorit cu cea de-a doua, fosta mare balerină Beatrice Rancea, iar când s-a despărţit de aceasta a mers la starea civilă, în acelaşi an, adică în 2001, cu actriţa Andra Negulescu. Înainte de a spune ”DA”, cei doi au semnat și un contract care prevedea:

„Jurăm să nu ne îngrăşăm mai mult de 5 kilograme faşă de greutatea pe care o aveam în ziua în care ne-am cunoscut, jurăm să nu ne întoarcem acasă încărcaţi cu tensiuni negative de la serviciu, jurăm să ieşim în parc, să facem sport, să vâslim… să ieşim în oraş, la film, la teatru etc. măcar de 2 ori pe săptămână”.

Claudiu Bleonț și Andra Negulescu în ziua căsătoriei

Se pare că nu a funcționat însă prea bine, pentru că în ianuarie 2013, cei doi au divorțat, după 12 ani de căsnicie. În același an, Claudiu Bleonț a cunoscut-o pe holurile Teatrului din Craiova pe Irina Lazăr, care l-a și făcut tată la vârsta de 54 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News