„Mă bucur că vom avea și noul sezon o ediție dedicată lui Dem Rădulescu. I-am fost student, iar acum am ocazia să-l prezint şi să vorbesc despre marea lui personalitate. Întâlnirile cu el erau adevărate ”Gale ale umorului”. Dem Rădulescu avea un fel special de a te face să pricepi anumite lucruri, prin puterea exemplului. Îmi amintesc că a vrut odată să-mi arate că știe că am întârziat la un curs și, ca să mă facă să nu mai lipsesc, profesorul a spus ceva de genul: ”Să zidem, dragă Huluba, că aștepți mașina în stație la Universitate și te îndrepți spre UNATC. Stai și stai… și la un moment dat vine troleibuzul 90. Cine este șoferul? Doamna Ileana Berlogea, care deschide ușa și zice: Dragă Huluba, ce faci? De ce nu ești la curs?…. pentru că nu ai fost la cursul de Istoria teatrului și a trebuit să vină doamna Berlogea să te ia cu troleibuzul de la Universitate…!”, a povestit Dragoș Huluba.
Cel de-al nouălea sezon Gala umorului va lua startul vineri, 23 martie, de la ora 20:00. Telespectatorii TVR 2 se vor bucura de 12 episoade noi, aduse de îndrăgiţii actori Diana Cavallioti şi Dragoş Huluba. „Didina comedie”, „Ţara lui Mitică”, o ediţie specială de Paşte, dar şi „Umor turmentat” sunt doar câteva dintre episoadele ce ne vor ţine în faţa micului ecran alături de cele mai reuşite momente comice din arhiva TVR.
CITEȘTE ȘI
EXCLUSIV / Primele concluzii ale medicilor legiști: Andrei Gheorghe avea probleme cardiace și suferise mai multe infarcte
Testamentul lui Andrei Gheorghe: „Vă blestem să muriţi stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită!”
Cine l-a găsit pe Andrei Gheorghe mort în casă. Ce le-a spus familia polițiștilor