”Am avut de mult tip o hernie înghinală, iar o astfel de afecţiune nu se vindecă de la sine, necesitând intervenţie chirurgicală. Am fost internat la Spitalul Elias timp de trei săptaămâni. Medicii mi-au făcut tot soiul de analize şi, în ultima săptămână de spitalizare m-au operat”, mai spune actorul. Chiar daca nu a putut să-i aibă aproape pe ai lui, studenţii săi de la UNATC au aflat şi i-au făcut o surpriză. „Nu ştiu cum au aflat, pentru că eu nu le-am spus unde sunt internat, ci doar mi-am anunţat colegii că nu pot fi prezent la începutul anului şcolar “, safirmă Arlechino.
”În primele zile nu am putut să merg, dar constat că fac progrese în fiecare zi. Acum sunt acasă şi… învăţ să merg. Evident, nu voi putea urca scările, conduce maşina sau ridica greutăţi, timp de o lună, cel puţin. Nu am voie să râd sau să tuşesc, pentru că acestea pot provoca dureri mari. (…) O coincidenţă a stării în care mă aflu este că, într-una dintre piesele de teatru, interpretez, de mulţi ani, un personaj care se tot vaită de hernie. Iată că asta mi s-a întâmplat şi în realitate. M-am gândit să încep să interpretez personaje fericite şi bogate, că poate aşa se schimbă situaţia…“, încheie actorul.