„Decizia am luat-o după operația suferită. Am zis de ce nu? M-am gândit că nu mai am timp să îmi trăiesc viața. Anul trecut am refuzat. Înainte de operație mi s-a interzis să mănânc, până nu rezolvăm cu tumora. Iar cateva zile nu m-am hrănit ”, a povestit Paul la Ferma, în ediția de joi seara.
Din fericire, nu a fost vorba despre o tumoră malignă, ci una benignă, după cum a explicat acesta recent.
„De ziua mea, anul acesta în februarie, am fost deschis abdominal pentru 3 ore, pe masa chirurgului Oprescu de la Floreasca, pentru a mi se extirpa o tumoră benignă de 5 cm.
Sunt profund recunoscător circumstanțelor norocoase ce fac posibilă această intervenție delicată. Sunt recuperat, sunt sănătos, sunt fericit! Doar că n-am făcut sport 6 luni, bineînțeles că mi-am pierdut formă fizică.
După 2 săptămâni de stat nemișcat în pat și după o lună în care am mâncat arareori câte puțin, am slăbit toți mușchii pe care îi antrenasem constant în ultimii 7 ani.
Acum am început să o iau de la capăt cu antrenamentele, în alte 6 luni voi fi recuperat complet, sper. Așa că pentru mine perioada de izolare a coincis cu cea de recuperare.
Am fost la un pas să prind covidul în spital, dar am avut noroc. S-a anunțat pandemia la nici o lună după externare.
Am stat în Dâmbovița cu tata și cu mama mea vitregă, și în armonie, am contemplat natura. Fără prea multă activitate. M-am plimbat pe dealuri, am făcut 8 bâte de corn, pe care le-am dat cadou prietenilor, multe poze la stejari și zonele defrișate, grădini și porți de grădini.
Am mâncat sănătos, am băut bine, am scris pentru iUmor și am gătit iepuri și păsări la ceaun”, a declarat Paul Diaconescu de la Ferma pentru Click!.