Abandonat la naştere, Călin nici măcar nu vrea să îşi cunoască părinţii. Singura lui familie este Mihai, protagonistul serialului, pe care îl consideră fratele lui mai mare şi pe care l-a cunoscut chiar în orfelinat.
Mânaţi de un puternic sentiment de răzbunare, Călin şi Mihai sunt singurii băieţi din orfelinat care au reuşit să realizeze ceva în viată, respectiv Călin a excelat în domeniul IT, în vreme ce Mihai a devenit avocat.
Tocmai pentru a-şi ajuta prietenul să-şi ducă planul la bun sfârşit, Călin s-a angajat la televiziunea lui Paul Andronic.
“Călin este cel mai bun prieten al lui Mihai. Cei doi s-au cunoscut la orfelinat şi de atunci au rămas fraţi pe viaţă. Locuiesc împreună şi se ajută în orice. Călin e IT-ist şi lucrează la televiziunea lui Paul Andronic. E un spirit glumeţ, altruist şi sincer.
Personajul Călin e diferit faţă de tot ce am făcut până acum. Deşi pare un tocilar la prima vedere, nu e deloc aşa. Abia aştept să îl cunoaşteţi şi, sper eu, să empatizați cu el!”, a declarat Vlad Gherman.