ComenteazăRegretatul Adrian Pintea le-a insuflat studenților săi dragostea pentru meseria de actor, iar aceștia, ajunși la rândul lor profesioniști, sunt recunoscători și acum: “El cocheta foarte mult cu limba engleză și îi spuneam «coach», adică antrenor. Probabil către relația asta, mai degrabă de mentor decât de profesor, tindea el și asta și resimțeam. La orele lui Adrian Pintea nu lucrai în spiritul fricii de a nu greși sau de a face corect ce spune el, ci mai degrabă din dorința de a-l impresiona, pentru că voiam să ne aprecieze, aproape ca un părinte care își apreciază copilul. Altele erau coordonatele, nu era o relație clasică de profesor student, în nici un caz”, a declarat, pentru Libertatea, Dan Rădulescu.
A rămas
fără îndrumător de an
Dan Rădulescu își amintește că profesorul său avea în plan să joace împreună pe scena Teatrului Bulandra, la finalul facultății. Deși era o idee care îl anima, nu s-a concretizat niciodată. Și asta pentru că Pintea a fost răpus de o boală cruntă, care l-a împiedicat să își instruiască studenții până la finalul facultății.
„Florin Zamfirescu era coordonator peste tot anul. Eram trei clase, deci ne-a fost profesor de an și, după dispariția domnului Pintea, care a putut fi alături de noi doar până în anul al treilea, el ne-a dedicat mai multă atenție, pentru că am rămas fără îndrumător, până când ne-a preluat domnul Mihai Constantin”, ne-a povestit Dan Rădulescu. Marele regret al actorului este că nu a avut șansa să împartă scena cu mentorul său: „Îmi pare foarte rău, pentru că el întotdeauna îmi spunea în facultate: „Mi-ar plăcea atunci când termini facultatea – îmi și spusese de un proiect -, poate vom juca împreună la Bulandra”. Pentru mine ar fi fost foarte frumos”, a adăugat Rădulescu.
Întâlnire surprinzătoare la restaurant
Dan Rădulescu și Adrian Pintea s-au întâlnit prima oară în sala de examen, însă destinul i-a adus din nou, față în față, în aceeași zi. Întâlnirea surprinzătoare a avut loc într-un restaurant, unde Dan Rădulescu lua prânzul, iar Pintea venise să mănânce. „A apărut în pragul ușii, s-a uitat la mine, m-am uitat la el și a fost așa un moment incredibil. A râs, nu mi-a spus nimic în primă fază, s-a dus la masa lui, el stătea la o masă undeva în spatele meu. Mă gândeam: „Doamne, e în spatele meu, ce fac? Mă comport bine? E greșit oare că acum ne-am întâlnit, pentru că era prima etapă a examenului?”. Urma etapa finală, la care el avea să fie în comisie și nu știam ce să fac. Am terminat de mâncat cât am putut de repede, am luat rucsacul și m-am gândit să îl salut totuși la ieșire. Mi-a făcut semn discret să mă apropii de masă. Mi-a spus că i-a plăcut foarte mult examenul meu și s-o țin tot așa. Deci cumva, relația asta de care spuneam, de ocrotire, a început chiar dinaintea cursurilor propriu-zise”, a rememorat el primele momente petrecute în compania celui care avea să îi devină și să rămână pentru totdeauna mentorul său.
Foto: Dumitru Angelescu