Anca Pandrea, soția regretatului Iurie Darie, a împlinit 76 de ani. Actrița, care a jucat alături de soțul ei în telenovela „Numai iubirea” a vorbit despre perioada filmărilor la serial. Aceasta a dezvăluit pentru prima oară detalii din culise.
Întrebată cu cine i-a plăcut să joace în „Numai iubirea”, în afară de Iura, Anca Pandrea a recunoscut fără rețineri.
„Cu toată lumea, afară de Papadopol. El era foarte important. Veneam împreună cu Iura, spuneam «Bună dimineaţa», toată lumea răspundea şi el se uita în altă parte, ca şi când nu auzea.
Şi, pe urmă, îl auzeai «A, aţi venit? Bună dimineaţa», după 10 minute. Era o chestie de bun-simţ. Nu că eşti rolul principal, Papadopol.
E vorba de educaţie. S-a întâmplat de fiecare dată, aproape. Când Dumnezeu ţi-a întins o mână să joci, când nu te ştia absolut nimeni, atunci cu atât mai mult îi mulţumeşti”, a declarat Anca Pandrea pentru Click.
„Mi-a plăcut Adela Popescu. Era atât de finuţă şi de respectuoasă, şi, în acelaşi timp, jucăuşă. Cred că de atunci am mai întâlnit-o de vreo două ori, întâmplător. Mi-ar face plăcere să o revăd pe Adela”, a mai spus actrița.