Crina Semciuc a născut pentru a doua oară. Actrița a postat pe contul de socializare un mesaj, alături de care a atașat prima imagine cu bebelușul ei.
În dreptul pozei cu micuţa Crina a scris: „A venit primavara, suntem 4❤️!”.
De altfel, la începutul anului 2020, frumoasa actriţă şi-a luat fanii prin surprindere, după ce a postat o fotografie cu burtica. ”Cam așa m-a prins 2020🙈🤩❤️”, era mesajul transmis de Crina la începutul lunii ianuarie, potrivit Spynews.
Actrița s-a căsătorit în octombrie 2015 cu Radu Stancu,
ceremonia a fost una restrânsă la care au luat parte doar prieteni apropiaţi.
Un an mai târziu, în luna august cei doi au devenit părinți în mare secret. Ei
nu a suflat un cuvânt despre sarcină, iar acum își măresc din nou familia.