“Luna viitoare, la Reşiţa avem înfăţişare pentru divorţ, la tribunal, şi probabil Paul s-a decis să mă compromită, în speranţa că va face mai mulţi bani. Nu merită să îi dau o replică, dar stau să mă întreb dacă am fost posedată de diavol înainte sau după ce îi făceam toate plăcerile. Pentru că el, care nu a lucrat în viaţa lui, depindea de mine pentru a-şi satisface toate poftele lui: maşini scumpe, americane, bani la discreţie, casă, lux, etc. Acum probabil i s-au terminat banii, iar el a devenit disperat, aşa că apare la TV şi încearcă să mă facă de râs. Oricum, la partaj nu va obţine nici un leu în plus faţă de cât merită. Şi nu merită nimic. Altfel, de zeci de ori a promis că nu vrea nici un leu din averea mea, dar am impresia că speră că la partaj mă va şantaja şi va obţine bani cât să trăiască în acelaşi lux cu care era obişnuit de pe vremea când era soţul meu”, ne-a spus Sandra Romain.
«E complexat că nu este cunoscut»
Actriţa a încercat recent să poarte şi un dialog normal cu Paul: «L-am sunat, dar nu mi-a răspuns. Apoi mi-a trimis un SMS în care îmi explica că declaraţiile pe care le-a făcut îmi vor face bine. El susţine că nu vrea să mă compromită în faţa oamenilor. Eu cred că el visează să ajungă o vedetă, e complexat că e un necunoscut şi speră să se îmbogăţească pe spatele meu”.

Paul zice că Sandra se comportă ca o posedată

Paul (foto), încă soţul Sandrei Romain, a povestit la Acasă TV că vedeta XXX avea un comportament atât de ciudat, încât a crezut că ar fi posedată de diavol şi a apelat chiar şi la un pastor pentru o exorcizare. Astfel, în 2008, Marius Dugulescu a dus-o pe Sandra Romain la o biserică baptistă şi s-a rugat alături de aceasta pentru ca vedeta să renunţe la producţiile XXX.

 
 

Urmărește-ne pe Google News