Actriţa Fanny Ardant a fost prezentă pentru două zile la Cluj, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, unde i-au fost proiectate cele mai importante filme şi unde i s-a acordat Premiul pentru întreaga carieră, în cadrul unei gale care a avut loc la Teatrul Naţional.

Înainte însă de a urca pe scenă pentru a-şi lua trofeul, franţuzoaica de 69 de ani a avut o întâlnire cu presa, în cadrul unei conferinţe care s-a ţinut la hotelul unde a fost cazată. Cu acest prilej, fotoreporterul Libertatea a surprins într-o imagine tatuajul pe care actriţa îl are pe podul palmei, sub formă de cruce.

Ulterior, la Gala care a adunat o mulţime de vedete din lumea cinematografiei, Fanny Ardant a fost întrebată de reporterul Libertatea în privinţa acestui tatuaj, despre a cărui semnificaţie presa din străinătate nu a scris până acum nimic. „Doar nu crezi că am să dezvălui ceva în privinţa asta?”, a declarat râzând actriţa, care a fost uimită de faptul că i-a fost remarcat tatuajul. Ea a spus însă că acesta are o semnificaţie aparte pentru ea şi că este un tatuaj special şi foarte drag, fără a face însă alte precizări.

EXCLUSIV/Actrița Fanny Ardant are tatuată o cruce în palmă. ”Da, are o semnificație aparte...”

Reporterul Libertatea, în discuţie cu Fanny Ardant    FOTO: Nicu Cherciu

Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând
Recomandări
Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând

Ulterior, Fanny Ardant, care a povestit zilele trecute pentru Libertatea că și-a dorit-o enorm pe actrița Olga Tudorache într-un film, a a luat loc în loja oficială, unde a rămas până la sfârşitul galei, aplaudându-i pe câştigători.

Fanny Marguerite Judith Ardant a lucrat cu regizori importanți precum Claude Lelouch, Alain Resnais, Costa Gavras, Sydney Pollack, Franco Zeffirelli sau Ettore Scola și i-a avut ca parteneri pe ecran, printre alții, pe Gérard Depardieu, Vittorio Gassman, Catherine Deneuve, Harrison Ford și Cate Blanchett.

Una dintre cele mai importante colaborări, încă de la începutul carierei, a fost cu legendarul cineast francez Francois Truffaut, care i-a devenit și partener de viață şi căruia i-a dăruit un fiu. Ultimul lui film, “Vivement Dimanche”, i-a adus lui Ardant a doua nominalizare la premiile César.

În 2009, Fanny Ardant debutează în regie cu Cenușă și sânge, turnat, în proporție de 90% în România. Una dintre cele mai recente și mai temerare apariții pe marele ecran e cea din Lola Pater (r. Nadir Moknèche, 2017), film lansat anul trecut la Locarno. Fanny Ardant interpretează un transsexual care se reconciliază cu fiul său, pe care l-a părăsit atunci când a decis să facă operația de schimbare de sex.

Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară
Recomandări
Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară

CITEȘTE ȘI

FOTO/ Francezii au venit la Iași să asculte muzică românească. Nopți cu cortul ”după dealuri”!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Știrileprotv.ro
Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Viva.ro
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
FANATIK.RO
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
FANATIK.RO
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Tânărul care a venit îmbrăcat în "steagul" Americii în prima zi de şcoală explică gestul
Observatornews.ro
Tânărul care a venit îmbrăcat în "steagul" Americii în prima zi de şcoală explică gestul
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI