A copilărit la Turnu Severin, iar după terminarea liceului, a plecat la Reșița, unde locuia unchiul său, pentru a-și căuta de lucru. I-ar fi plăcut să devină ziarist, a dat examen la facultate, dar din cauză că avea rude în străinătate nu i-a fost admis dosarul. Prin intermediul unchiului, mare iubitor de teatru, a ajuns să cunoască actori de la Teatrul din Reșița iar șansa să fie de partea sa.
Exact când se juca ”Școala femeilor”, interpreta rolului Agnes s-a mutat la alt teatru. Regizorul a remarcat-o pe foarte tânăra — pe atunci — Ileana, a dat probă și a rămas în teatru. În ”Școala femeilor”, actorul Andrei Ionescu (foto) juca rolul amorezului. Practic, acolo s-au cunoscut și la scurt timp s-au căsătorit.
”Primii pași în teatru au fost datorită fratelui tatălui meu, care era în Reșița, unde m-am dus eu să-mi câștig existența după eșecul cu ziaristica. Fiind iubitor de teatru avea multe cunoștințe acolo și un actor bătrân care juca în ‘Școala femeilor’ m-a ochit și a zis că poate aș vrea să încerc să joc rolul Agnes. Tot cu această ocazie, în ‘Școala femeilor’ l-am cunoscut pe soțul meu și am rămas împreună până azi”, mărturisea actrița într-un interviu acordat Agerpres, în 2015.
Remarcată pe scenă de Radu Beligan
Împreună cu soțul său, actorul Andrei Ionescu, a plecat la Piatra Neamț, în 1959, la Teatrul Tineretului. La un moment dat, a fost văzută de maestrul Radu Beligan jucând pe scena de la Piatra Neamț și i-a propus să vină în București, să dea concurs la Teatrul Național. A dat concurs și l-a luat, începând să joace acolo în 1965.
Debutul în Teatrul Național l-a făcut avându-l partener de scenă pe Florin Piersic, de care o leagă o frumoasă prietenie.
”Piersic a însemnat foarte mult pentru mine fiindcă rolul cu care am debutat în Teatrul Național a fost în ”Idiotul”. Și maestrul Finți, care era regizor, era foarte riguros, foarte dur, iar eu eram ușor speriată. Ori Florin a injectat în mine atâta energie, atâta credință și atâta forță încât m-a ajutat să zbor deasupra tuturor acestor inconveniente. Și uite, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt atâția ani de când sunt acolo și cu toate că sunt pensionară acum, continui să colaborez cu Teatrul Național și am avut foarte multe satisfacții”, afirma marea actriță în interviu.