Ieșită serile trecute
la cină, regina telenovelelor din anii 90 a avut parte de un tratament de 5 stele la o celebră
tavernă cu specific sârbesc, din București. Ca să aleagă ce este mai bun, Laura
Zapata a solicitat să vorbească cu bucătarul șef pentru a primi recomandările
acestuia. Chef Nenad Mirkovic a chestionat-o în privința preferințelor culinare
și a recomandat Biftek Tartar, preparat din carne crudă de vită, urmat de
calcanul la cuptor în sos de vin cu legume. Recomandările au fost acceptate cu
o mică mențiune. Înainte de orice, Laura Zapata a solicitat un platou cu sprot
prăjit.

„Am văzut în meniu că aveți și peștele mic. Doresc un platou chiar acum! Am mâncat în urmă cu doi ani, tot în România, iar de atunci mi-a rămas gândul la el. Nu am mai găsit nicăieri pește mic preparat în acest fel”, a spus Laura Zapata.

Laura Zapata, la Taverna Sârbului

Actrița a explicat că este foarte atentă la ceea ce
mănâncă. Ea preferă fructele de mare, peștele și legumele, preparatele gătite
cât mai natural și de doi ani a exclus total zahărul din alimentația sa.

Laura a avut parte de un spectacol adevărat. Chef-ul
restaurantului i-a preparat Biftek-ul Tartar chiar lângă masă. A urmat calcanul la cuptor în sos de vin cu legume, adus la masă
pe tavă și dezosat în fața Laurei Zapata și a invitaților săi. Printre aceștia
s-a numărat și cântărețului Radhu, românul care are mai mult succes în Mexic
decât în România, cel care a adus-o pe Laura Zapata la noi.

La desert, au fost servite clătitele în chateau de vin, specialitatea casei. Actrița cunoscută printre altele pentru rolul negativ din telenovela Esmeralda, va rămâne pentru încă o săptămână în țara noastră. 

Citește și

Zbuciumul unei familii ai cărei copii au crescut între Spania și România: „M-am transformat într-o mamă fără trăsături pe chip”

 
 

Urmărește-ne pe Google News