Toată viața, Letiția s-a confruntat cu problema kilogramelor, însă nu cu cele în plus, ci cu cele în minus. Oricât ar încerca și oricât de mult ar mânca, silueta ei este cea ca a unei anorexice. „Mi-aș dori să mai pun ceva, să devin om. Chiar mi-aș dori câteva kilograme în plus. Am noroc că la televizor totul pare perfect. Toată viața mea am fost slabă. Așa e gena. Am norocul să pot să mănânc cât vreau și ce vreau și să ard tot. Sunt foarte activă. Practic, tot timpul am treabă și în timp a ajuns să fie o rutină”, ne-a povestit actrița.

La teatru nu are cum să mascheze greutatea

Dacă atunci când joacă în filme reușește cumva să mascheze faptul că este foarte slabă, grație camerei care mărește optic, pe scena teatrului lucrurile se schimbă. De multe ori, Letiția își uimește audiența atunci când apare pe scenă, nu doar prin prisma greutății sale, ci și pentru că rolurile de pe micul ecran sunt total diferite de cele de pe scândură. „Joc roluri foarte diferite, la teatru nu am foarte multe de comedie. Mă simt atrasă și spre comedie, dar și spre dramă. Cred totuși că mă identific mai bine cu drama, dar de multe ori mă înșel. Mi-e foarte greu să aleg între teatru și film. Eu cred că sunt două stiluri total diferite, chiar și de joc. Ce-mi place foarte mult la teatru este că aici omul se află foarte aproape și vede în timp real totul, însă ce se vede pe micul sau marele ecran rămâne în timp”, a declarat tânăra.

A făcut actorie și pe gratis

În ciuda siluetei, care poate pentru alte actrițe ar fi un impediment, Letiția are o sumedenie de proiecte. Cel mai recent proiect la care a participat a fost filmul „Miami Bici”, o comedie românească cu încasări record. Faptul că este o actriță versatilă, dar și că pune accentul pe artă înaintea banilor, o face pe tânără să fie pe placul multor producători. „M-am implicat la „Miami Bici” din prietenie, respect și dintr-o mare încredere în toată echipa. Nu am făcut-o pentru bani. Glumesc, nu a fost cazul să muncesc gratis, dar categoric aș fi venit și gratis pentru proiect, deoarece mi-a plăcut de la început. De-a lungul timpului, pentru alți colegi, am mai jucat și gratis. Chiar și în continuare o fac”, a mai declarat Letiția.

VIDEO: Robert Hanciarec

Urmărește-ne pe Google News