Pe acesta din urmă l-a adus pe lume în urmă cu șapte luni, la vârsta de 42 de ani.

Medeea Marinescu s-a făcut remarcată în cinematografia românească încă de pe vremea când juca în filmul pentru copii „Maria Mirabela”. A urmat o carieră de succes, atât în țară, cât și în străinătate.

Actrița și-a deschis sufletul și a oferit detalii despre familia sa într-un interviu pentru Formula As.

„Familia e, într-adevăr, pe primul loc şi e mo­torul care mă împinge înainte. Probabil că am înscrisă în fiinţa mea îm­plinirea asta, deşi nu o con­ştientizasem pe deplin înainte de apariţia băieţilor. În fond, copilăria mea a fost marcată de existenţa ce­lor două surori şi a unei familii extrem de unite. Fa­milia, ca valoare funda­men­­tală, e ceva ce am de­prins încă de la vârsta cea mai fragedă. Sunt convinsă acum că, în absenţa copiilor mei, aş fi fost o fiinţă… cumva dezechili­bra­tă. A şi existat un moment, în tre­cut, când mi-am dat seama că lucram enorm în teatru, dar munca aceea nu era atât o bucurie, cât, mai mult, un refugiu. Atât doar că, la 30 de ani, astfel de clipe de criză le resimţi mai puţin acut. În schimb, pe la patruzeci de ani, realizezi că viaţa ta merge într-o direcţie sigură (spre care mergem toţi, numai că la 30 de ani n-o vedem), că profesia ta, pentru care sa­crifici aproape tot, poate să se mai fragilizeze, mai ales în cazul unei actriţe. Într-un astfel de moment am început să simt profund nevoia împlinirii prin familie, nevoia unei iubiri fără margini”, a declarat actrița.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

Actrița Medeea Marinescu se confesează. „Nu mi-am găsit puterea fizică să mai fac un copil după Luca”

„Iubirea dintr-o familie e sau nu e. Şi tocmai de-asta, când ea există, reprezintă o va­loare mai solidă decât un dia­mant, e mai cinstită, mai profundă şi mai ade­vărată decât orice succes pro­fesional. Uite-aşa a apărut familia mea: se fac aproa­pe zece ani de când sunt cu George (n. red. soţul Medeei, ope­ratorul de film George Dăscă­les­cu), apoi a venit Luca, care are acum 7 ani şi ju­mă­tate, şi anul trecut a mai sosit şi Filip, care abia ce a împlinit 7 luni. Iar peste toate astea s-a mai pe­trecut ceva minunat: copiii m-au echilibrat în raport cu actoria! Nu experienţa, nu notorietatea şi nu capitalul profesional au izbutit asta, ci copiii! Am căpătat o mai mare relaxare în actorie şi asta mi se pare fantastic”, a mai spus Medeea Marinescu.

„Nu mi-am găsit puterea fizică să mai fac un copil imediat după Luca, dar am ştiut sigur că el va veni la un moment dat. Dovadă că am păstrat o grămadă de hăinuţe de la Luca, o grămadă de jucării, pătuţul… Undeva, într-un ungher al minţii şi al sufletului, în toţi aceşti şapte ani, am păstrat „setarea” asta, certitudinea neargumentată că voi mai avea un copil. Şi, când Filip a apărut, m-am simţit foarte mândră. Deşi ştiu că am surprins multă lume făcând încă un copil şi făcându-l la 42 de ani. Dar simt că experienţa asta, contrar aştep­tă­rilor, m-a întinerit. Cu toate că un bebeluş înseamnă un efort fizic uriaş, eu mă simt plină de o energie luminoasă şi de speranţă şi de încredere în bine şi în frumos. Şi-apoi, se spune că un copil vine cu o pâi­ne în traistă: ei, la două luni după ce l-am născut pe Luca, am plecat să fac un film în Franţa, iar acum, că l-am născut pe Filip, iară nu mă pot plânge pe tărâm pro­fesional”, a încheiat artista.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Vot final. Pensiile care NU au crescut vor fi majorate
Financiarul.ro
Vot final. Pensiile care NU au crescut vor fi majorate
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI