În cadrul unui interviu acordat Alinei Plugaru, vedeta XXX a vorbit despre pozițiile sexuale preferate, despre operații estetice, dar a dezvăluit și care a fost reacția părinților săi atunci când au aflat că fiica lor joacă în filme pentru adulți.
„Eu sunt din Ungaria, dar să ştii că soţul meu e român. Aşa că pot afirma că românii sunt cei mai buni amanţi din lume, şi afirm asta cu tărie, în condiţiile în care mi-au trecut bărbaţi din toată lumea prin pat”, a spus Stefania Bruni într-un interviu acordat pentru Libertatea.
Întrebată ce poziții sexuale preferă, aceasta a spus: „Îmi place foarte mult să fac dragoste pe la spate. În viaţa particulară prefer sexul normal, iar în filme urăsc poziţiile ilogice, fără nici un înţeles, facute doar pentru a șoca”.
Deși nu s-a bucurat de susținerea părinților ei, frumoasa unguroaică lucrează în industria filmelor pentru adulţi de la vârsta de 18 ani și a jucat în aproape 200 pelicule porno.
„Ai mei sunt oameni de casă, sunt gospodari care se ocupă cu grădina de legume. Mama mi-a zis ceva de genul: ‘Mai bine faci ceea ce vrei decât să te văd cu unghiile murdare sau vânzând cartofi’ „, a spus Stefania, care a precizat că are o singură operație estetică – de mărire a bustului.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Viva.ro

Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Libertateapentrufemei.ro
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Adevarul.ro

Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
Elle.ro

NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS

Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
Observatornews.ro
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI