În cadrul unui interviu acordat Alinei Plugaru, vedeta XXX a vorbit despre pozițiile sexuale preferate, despre operații estetice, dar a dezvăluit și care a fost reacția părinților săi atunci când au aflat că fiica lor joacă în filme pentru adulți.
„Eu sunt din Ungaria, dar să ştii că soţul meu e român. Aşa că pot afirma că românii sunt cei mai buni amanţi din lume, şi afirm asta cu tărie, în condiţiile în care mi-au trecut bărbaţi din toată lumea prin pat”, a spus Stefania Bruni într-un interviu acordat pentru Libertatea.
Întrebată ce poziții sexuale preferă, aceasta a spus: „Îmi place foarte mult să fac dragoste pe la spate. În viaţa particulară prefer sexul normal, iar în filme urăsc poziţiile ilogice, fără nici un înţeles, facute doar pentru a șoca”.
Deși nu s-a bucurat de susținerea părinților ei, frumoasa unguroaică lucrează în industria filmelor pentru adulţi de la vârsta de 18 ani și a jucat în aproape 200 pelicule porno.
„Ai mei sunt oameni de casă, sunt gospodari care se ocupă cu grădina de legume. Mama mi-a zis ceva de genul: ‘Mai bine faci ceea ce vrei decât să te văd cu unghiile murdare sau vânzând cartofi „, a spus Stefania, care a precizat că are o singură operație estetică – de mărire a bustului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News