Comentează Întrebare: Pentru că aveţi simţul umorului, spune- ţi-mi ce întrebare v-ar plăcea să vi se adreseze?
Rodica Popescu Bitănescu: Ce mi-ar plăcea? “De ce vine lumea la piesele mele şi sunt sălile arhipline?” Cu spectacolul “5 femei de tranziţie” am intrat în al zecelea an, cu comedia “Încă-i bine”, în al cincilea an, iar cea mai recentă piesă pusă în scenă, “Viaţă de cimitir”, are un succes imens la public.
Ce v-a determinat să scrieţi primul spectacol, v-aţi dorit sau v-a îndemnat cineva?
În viaţa mea nu scrisesem nimic, nu avusesem răbdare nici măcar pentru o scrisoare. Totuşi, am simţit nevoia să aştern pe hârtie câte ceva, în urma experienţei acumulate şi a lecturilor pe care le-am făcut. Textul la “5 femei de tranziţie” l-am ţinut mult timp ascuns. Mă gândeam “o fi bine, n-o fi?”. Primul om care a citit piesa a fost regretatul actor şi regizor Victor Moldovan. Mi-a spus: “Nu trebuie să schimbi un cuvânt”. Am crezut că e politeţe (…).
Aşadar, râsul dv. inconfundabil v-a adus şi dezavantaje?
Sigur că da, pentru că aparenţele înşală. Lumea a venit la piesele mele la început din curiozitate. Mulţi gândeau: “Cine, mă, asta care râde tot timpul ştie să şi scrie?”. Ulterior, am primit scrisori, reacţii pozitive faţă de subiectele pe care le-am abordat.
Dv. cum vă vedeţi pe sine?
Sunt o persoană extrem de profundă şi râd foarte rar în realitate. De fapt, râd numai când mă amuz cu adevărat, iar râsul cu poftă se transmite.
V-aţi întâlnit soţul când aţi susţinut examenul auto, dânsul fiind examinatorul. Aţi obţinut permisul din prima?
Am luat din prima, da! Eram foarte emoţionată. L-am văzut atât de frumos, de serios, de distant şi de tăcut, că am îngheţat. Cei de pe margine îmi spuseseră: “Aoleu, ai nimerit la Bitănescu!”, în sensul negativ, evident (…).