Actriță româncă, într-un film la Hollywood. Şi-a început cariera ca şi fotomodel, iar drumul vieții a dus-o către actorie. Dorința de a deveni actriță a început să prindă contur pe la 17 ani când a văzut pentru prima ora filmul „La vita e bella”, iar jocul actoricesc impresionant a lui Roberto Benigni a  determinat-o să adauge listei de admitere la facultate şi pe cea de Teatru.

„Mi-am dorit să mă pot „juca” (în sensul bun al cuvântului) şi eu cu sufletele oamenilor, să le spun poveşti prin intermediul personajelor, în care s-ar regăsi sau le-ar da curaj să-şi transforme visurile în realitate”. Însă această dorință s-a concretizat după aproape 7 ani, timp în care Maria a terminat liceul, Colegiul Papiu Ilarian, secția Matematică-Informatică din Târgu Mureş şi apoi sub îndrumarea părinților pentru că era mai „de viitor”, Facultatea de Management Economic din cadrul Academiei de Studii Economice.

Actriță româncă, într-un film la Hollywood alături de nue sonore din cinematografie

De-a lungul carierei în România a avut şansa să lucreze cu regizori de top şi să apară în câteva filme de succes. „Primul meu lungmetraj, Palatul Pionierilor, regizat de Bobby Păunescu, a fost selectat şi a avut premiera mondială în cadrul celui mai mare festival de film independent din Statele Unite ale Americii,  „Sundance Film Festival” din Park City, în 2015. Filmul e o comedie savuroasă cu acțiunea în jurul unui grup de liceeni, care, prin felul cum percep ei democrația, în primii ani dupa caderea comunismului, cu siguranță va aduce pe fețele multora dintre noi, zâmbete nostalgice. Personajul meu a fost unul principal, Mona Alexe, o tânără din provincie, care, pentru a face rost de bani pentru sănătatea surorii ei, îşi riscă reputația, implicit căsnicia, şi chiar propia viață. Un rol principal am avut şi în drama – „Nimic despre dragoste” a lui Florin Piersic Jr. despre care nu vă pot dezvălui prea multe pentru că se află în post producție, decât că îi are protagonişti pe Piersic Jr, Paul Ipate şi Cătălina Grama şi că personajul meu a fost unul foarte complex, care m-a solicitat psihic cel mai mult de pana acum. Abia aştept să-l vedeți!:)”, poveşte talentata româncă.

O mai puteți vedea în sezonul 2 din Las Fierbinți, cel mai in voga serial din România şi în comedia romantică „Minte-mă frumos în Centru Vechi”, regizată de Iura Luncaşu, în nişte roluri cheie care îi descoperă versatilitatea actoricească. A jucat alături de cunoscuții actori de la Hollywood, Steven Seagal, Vinnie Jones, Josh Barnett, Howard Dell şi Byron Mann, în filmul de acțiune „Mercenary: Absolution”. „Mă consider o norocoasă pentru că am avut ocazia să lucrez cu oameni foarte talentați şi dedicați, de la care am avut multe de învățat”, mărturisește Maria.

 
 

Urmărește-ne pe Google News