După 10 ani din care a făcut parte din echipa Mirelei Retegan, Fetița Zurli s-a îndreptat către o altă meserie.
„Este o bucurie să mă alătur echipei Școlii de Teatru Qfeel și să contribui la dezvoltarea potențialului creativ al copiilor prin intermediul artei teatrale.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Simt că este menirea mea să transmit mai departe din tot ce am acumulat până în prezent, iar conexiunea cu copiii nu o voi pierde niciodată. Le sunt alături în continuare!”, a declarat Vero Căliman, potrivit Fanatik.
„Cunoscută pentru contribuția sa remarcabilă în Gașca Zurli, Vero Căliman vine la Școala de Teatru Qfeel cu o bogată experiență în lucrul cu copiii și în crearea unui mediu în care învățarea este un proces distractiv și captivant.
Cu o experiență vastă pe scenă și alături de copii de toate vârstele, actrița Vero Căliman aduce o nouă perspectivă în rolul de Director Artistic Programe pentru Copii”, este anunțul făcut de reprezentanții de la Școala de Teatru Qfeel, pe rețelele de socializare.
În ultimele luni, Gașca Zurli a fost în mijlocul unor tensiuni. Mirela Retegan a fost părăsită de mai mulți dintre colaboratorii pe care îi avea de mai bine de zece ani.
„Femeia Veronica merită și ea o șansă. Vă rog să mă credeți că am sufletul în pioneze și că nu mi-a fost deloc ușor să fac această alegere. Întâlnirile cu voi și iubirea din ochii copiilor mi-au dat putere și energie să continui chiar și atunci când simțeam că nu mai pot”, a transmis Vero Căliman recent.