„Aveam 20 de ani şi m-am urcat la volanul primei mele maşini, un Oltcit. Am plâns de fericire că am maşină, mi se părea o maximă realizare…. Ceva mai târziu, peste vreo 8 ani (în 1997, N.Red.), am reuşit să-mi cumpăr, doar din banii mei, la mâna a doua, un Ford. Abia atunci mi-am dat seama că am realizat ceva – Oltcit-ul era un cadou de la părinţi, pe când asta reprezenta prima mea achiziţie, strict din munca mea…”, povestea Mihaela într-un interviu mai vechi pentru mecanicultau.ro
Şi o dată cu înaintarea în carieră a venit şi succesul, iar pretenţiile s-au mărit şi chiar Mihaela R[dulescu recunoştea, la un moment dat, că poate să-şi aleagă ce vrea ea. „Am avut norocul să-mi pot permite, în ultimii ani, nişte maşini foarte bune, cu toate opţiunile necesare”.
Şi aşa a trecut la „next level” o dată cu achiziţionarea automobilului hybrid Toyota Prius, de care s-a îndrăgostit după ce a Monica Bârlădeanu a plimbat-o prin America în 2008. Asta după ce a condus un Porsche Cayenne, unul Carrera şi un Audi Q7.
„Apreciez calitatea de hibrid, de maşina care nu poluează. Înainte, apreciam calităţile tehnice şi de design. Mă bucur că am învăţat să am alte repere, asta are legătură şi cu multitudinea de campanii ecologice în care m-am implicat şi cu informaţiile pe care am ajuns să le cunosc pe acest subiect”, declara ea altădată, decisă fiind să transmită un mesaj împotriva poluării mediului.
Totuşi, marca ei de „suflet” a rămas Porsche, un model de la această firmă, de peste 100.000 de euro, conducând şi în prezent.