Antrenorul Faimoșilor, fost concurent în primul sezon al emisiunii-concurs de la Kanal D, Giani Kiriță, are probleme cu femeile din competiție.
Indiferent că a fost vorba de fetele de la Războinici sau de la Faimoși, fostul dinamovist a avut ceva de comentat despre toate. El a spus despre Ana Otvoş, de la Războinici că este “femeia bărbat”, iar despre Mădălina a spus că este “praf pe traseu”, lucru ce a dus la multe discuţii şi chiar la gesturi obscene ce au generat adevărate cutremure în Republica Dominicană.
Din echipa lui, Giani a avut cele mai multe conflicte cu Roxana Vancea, aceasta părăsind concursul și numindu-l misogin.
Fosta sa colegă de echipă din primul sezon al concursului, Geanina Stana, i-a luat însă apărarea și a spus că fostul sportiv nu este așa cum îl prezintă toată lumea.
„Giani a fost ok în primul sezon. Ne cunoştea caracterele, se purta decent cu toată lumea. Nu pot să spun că este misogin pentru că accepta şi punctele de vedere ale noastre, ale fetelor, ne lăsa să alegem, nu ţinea morţiş să facem ca el. Am mai spus asta de câteva ori, noi îl preţuim. Nu cred că este misogin. Eu nu l-am văzut aşa în primul sezon şi nici acum nu mi se pare misogin”, a declarat Geanina pentru WOWbiz.ro.