După certurile de la Asia Express, Adda a fost mereu întrebată care este, de fapt, relația ei cu soacra. Solista a rupt tăcerea acum a spus pentru revista VIVA!, care este, de fapt, relația sa cu soacra.
“La început, nu pot să zic că am fost cele mai bune prietene, pentru că suntem identice. Aceeaşi zodie. Acelaşi temperament. Copie la indigo. Amândouă, cu gura mare.
Acum ne înțelegem foarte bine. Suntem sensibile şi ne atinge orice. Da! A râs, pentru că ştie că aşa suntem noi. De multe ori, când ne mai contrăm, ne zice «Asia Express continuă».
Au fost foarte multe momente grele, însă, de fiecare dată, Universul a lucrat şi s-a întâmplat ceva neaşteptat, care m-a ajutat să depăşesc situațiile. Muzica m-a ajutat mereu. Iar acum familia e cea mai puternică motivație”, a declarat Adda pentru revista VIVA!
Adda spune că este recunoscătoare pentru tot ceea ce i s-a întmplat până acum. Are o carieră de succes și o familie așa cum și-a dorit.
“Sunt o femeie norocoasă, pentru că am o familie minunată. Din punct de vedere profesional, muncesc enorm, uneori fără rezultat.
Dar aşa e în muzică, sau poate aşa e când faci muzică în România. Artiştii nu sunt apreciați la justa valoare. Nu sunt suficient de respectați. În sensul că e foarte greu să îți păstrezi filmul, identitatea, mesajul. Nu ştiu dacă îmi lipseşte ceva anume.
Nu cred. Îmi lipseşte liniştea uneori… și somnul bun, noaptea. Pentru că am multe gânduri, idei, planuri. Mintea mea lucrează neîncetat.
Tot timpul vreau mai mult şi mai mult din punct de vedere creativ. Am un creieraş foarte artistic şi cred că asta spune tot!”, a mai adăugat Adda.