Copilăria și-a petrecut-o la Târgu Mureș. Își aduce aminte că era un copil foarte rebel care și-a dat seama că muzica e pasiunea ei cea mare chiar înainte de a merge în picioare.

„Eu am știut de mică că vreau să cânt. Eu am început să cânt la 11 luni, când nu stăteam în picioare. De la 2,3 ani când puteam să vorbesc coerent, să înțeleg cuvintele bine, spuneam că o să fiu cântăreață, cea mai tare cântăreață din România. Spuneam că o să mă iubească toată lumea, făceam concerte acasă, urcam pe birou, cântam la lipici, cântam la spray, cântam în oglindă”, a declarat artista în podcastul lui Radu Țibulcă de pe YouTube.

Adda, dezvăluiri despre copilăria ei. „Am început să cânt la 11 luni, când nu stăteam în picioare”

„Am făcut concert la bunici”

Era foarte mică, dar își dorea să aibă parte de un concert aproape real, așa că la bunici a organizat unul. A avut scenă, chiar și spectatori: copiii de pe stradă.

„Am luat un băț dintr-un copac, am înfipt un măr în el și acela era microfonul și am chemat toți copiii de pe stradă și le-am dat bomboane ca să mă vadă cântând. Eu voiam să cânt și abia așteptam momentul când o să fac performanță, să fac carieră din treaba asta.”, a mai povestit ea.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Adda, dezvăluiri despre copilăria ei. „Am început să cânt la 11 luni, când nu stăteam în picioare”

Artista compunea poezii de mică. Când a ajuns la școală, ea se descurca bine la limba română, iar în liceu chiar se certa cu profesoara, ea își dorea să facă altfel decât în programa școlară.

„Eu când eram mică eram mai profundă decât alți copii, scriam versuri, mă jucam și pe afară cu jucăriile sau cu păpușile, dar… Eram în clasa a treia sau a patra și scriam niște versuri de se uita și mama ciudat când le citea. M-am descurcat foarte bine la română, așa de bine încât mă certam și cu profesoara că nu eram de acord cu ea. Ea aprecia, dar era programa care trebuia respectată, eu nu voiam să învăț un comentariu ca un papagal, voiam să citesc, să fac eu comentariul meu.

Așa am făcut și la Bac, am luat 8, am fost depunctată. Că de ce am făcut eu ca mine… Eu am învățat cu o zi înainte de proba la română, cu o zi înainte de proba la istorie și cu o zi înainte de logică.”, a mai adăugat cântăreața.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
adda si catalin rizea 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

În prezent, Adda e căsătorită cu Cătălin Rizea, împreună au un băiețel.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI