La doi ani după ce a părăsit echipa de la Pro TV, Adela Pârvu bifează un moment extrem de important în viața ei. Aceasta s-a recăsătorit zilele trecute. În viaţa sa a intrat Bogdan Hăineală, care, la o lună de la logodnă, i-a devenit soţ.
Cea care a dat marea veste a fost chiar Adela, care a postat prima imagine de la cununia civilă, alături de care a scris și mesajul: „Proaspăt căsătoriți”.
Adela Pârvu este şi mamă de gemeni. Din timpul căsătoriei cu scriitorul Adrian Pârvu, ea are doi băieţi de 20 de ani, Ştefan şi Lucian, născuţi la interval de şapte minute. Ei îi moştenesc înclinaţiile artistice, pe care şi le-au rafinat urmând Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”.
Pe lângă blog şi biroul de design şi arhitectură, Adela face scenografie. Anul acesta și-a dat masterul în scenografie la UNATC. În prezent, la un spectacol care se va face la Brăila pe baza unei piese scrise şi regizate de Mimi Brănescu (scenaristul Las Fierbinți).