Victoria candidatului independent Călin Georgescu din primul tur al alegerilor a provocat un val de reacții în întreaga țară. Printre cei care și-au exprimat opinia se numără și Adela Pârvu, designer de interior cunoscută din emisiunea „Visuri la cheie”, difuzată la PRO TV.
Adela Pârvu a postat pe Facebook un mesaj în care a povestit că în 2024 a realizat un proiect de design interior pentru Călin Georgescu. Totodată, aceasta a subliniat că nu împărtășește opiniile politice ale „acestui client” și că se dezice de orice asociere cu el.
„Pentru mulți oameni, inclusiv pentru mine, aflarea rezultatelor din această dimineață a fost un șoc. Pentru mine a fost un șoc dublu când am văzut familia noului candidat și am recunoscut pentru cine am realizat un proiect de design interior în acest an. Doresc să subliniez că nu sunt de acord cu opiniile politice ale acestui client. În munca mea ca designer, alături de colegii mei, mă concentrez pe crearea de spații care să îmbunătățească calitatea vieții, fără a discrimina. Până acum nu am făcut cercetări despre convingerile clienților mei, însă, începând de acum, voi fi mult mai atentă la valorile persoanelor care apelează la serviciile biroului meu de design. Aceasta este o declarație oficială prin care mă dezic de orice asociere cu acest client, ale cărui valori nu le împărtășesc”, a scris Adela Pârvu pe Facebook.
Postarea Adelei Pârvu a generat o avalanșă de comentarii. Unele persoane i-au susținut poziția, lăudându-i curajul de a se distanța public de Călin Georgescu. Alte voci însă au criticat-o, acuzând-o că a amestecat relațiile profesionale cu cele politice și că postarea ar fi fost nepotrivită.
lustin • 27.11.2024, 14:06
Fara Georgescu nu scapam de Ciolacu. Ciolacu o batea altfel pe Lasconi in turul 2 astfel ca Georgescu a intervenit providential. Multumim domnului Georgescu pentru ca ne-a ajutat chiar daca a fost ceva colateral si fara intentie. Vorba dumnealui: Dumnezeu a facut asta.