„Sunt în 17 săptămâni, asta știm. Nu am grețuri, nu mi-a fost rău. Este băiețel, tot băiețel. Cel mai amuzant este că este tot băiat. Reacția soțului a fost cea mai tare: «Nu pot să cred, o să avem patru copii». Știi ce a vrut să zică? O să mai facem unul până iese fetiță. Noi ni l-am dorit foarte mult acest copil și eu m-am imaginat mamă de trei băieți! O să fiu regina lor”, a spus Adela la PRO TV.
Luna trecută, Adela Popescu a recunoscut că este însărcinată din nou și că ea și Radu Vâlcan vor avea al treilea copil.
Totul s-a petrecut chiar în timpul emisiunii „Vorbește lumea”, de pe PRO TV, pe care o prezintă împreună cu Cove.
„O să avem un nepoțel! Așa se zice, nu? Bine, recunosc, sunt însărcinată cu al treilea copil”, au fost primele cuvinte ale Adelei Popescu.
„S-au bucurat mult și bunicii. Nu mai țin minte cine a fost prima persoană care și-a dat seama, cred că o tocmai colegii de la PRO TV.
Mi-au spus că ar trebui să fac testul de sarcină, practic ei m-au trimis să-mi fac testul. Și l-am făcut și uite că a ieșit așa. Și tu (n.r. – Cove) te-ai prins la un moment dat”, a mai spus prezentatoarea.