Adela Popescu a povestit despre greutățile vieții de părinți: ”Radu s-a mai relaxat abia la al doilea copil”
Adela, Radu și copiii lor

Chiar dacă cel mare are 4 ani, iar cel mic doar un an și jumătate, Alexandru și Andrei sunt complet diferiți, lucru care îi pune în dificultate pe părinți.

În timp ce Adela e mai relaxată când vine vorba despre copii, Radu s-a mai calmat abia în ultimul an, când și-a dat seama că nu are cum să o scoată la capăt cu mezinul familiei.

”Sunt foarte diferiți. De bebeluși au fost diferiți. Andrei își cere drepturile mult mai vocal, Alexandru a fost mai liniștit. Andrei a început să fie mai mârâit acum, de când e mai mare, dar când era mic era extrem de liniștit, iar la Alexandru era invers. Nu pot spune că am avut un copil și am știut ce avem de făcut. Al doilea e foarte diferit. Eu am fost relaxată și la primul copil, dar Radu s-a mai relaxat abia la al doilea”, ne-a povestit Adela.

Cu toate că îi tratează în mod egal și că le-a oferit același tip de educație, cei doi soți nu-și explică faptul că mezinul familiei, la doar un an și jumătate, poate să se impună atât de categoric.

”Andrei e mult mai curios. Alexandru nu și-a băgat niciodată mâinile în priză, nu s-a urcat pe gard, niciodată nu a vrut să se urce în copac, lucruri pe care Andrei deja le face, la un an și jumătate. Ne dă emoții efectiv. Suntem în punctul în care ne uităm după el ca, în cazul în care cade, să nu i se întâmple ceva rău. Nu putem să-l oprim”, spune vedeta.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Adela Popescu a povestit despre greutățile vieții de părinți: ”Radu s-a mai relaxat abia la al doilea copil”
Radu și băieții lui

”Radu nu este genul de tată jucăuș”

Deși pe site-urile de socializare postează imagini în care Radu Vâlcan complotează cu cei doi băieți atunci când Adela este la filmări și îi lasă să facă tot felul de năzbâdii, se pare că acesta nu este genul de părinte care să-și alinte excesiv copii.

”Radu nu este genul jucăuș. Îi lasă să facă ce vor, dar nu e ca alți tați care îi alintă pe copii. Nu e genul să-i ia cu „lugu-lugu”, ci e genul protector și implicat, știe cum să vorbească cu ei. E mult mai priceput în a gestiona situația acum, că Alexandru este mare și înțelege. Sunt părinți buni pentru bebeluși și părinți buni pentru copii mai mari. E complice cu ei, fac curățenie în căsuța de afară, scot mașinuțele în curte. Au tot felul de activități”, a mai declarat Adela, pentru Libertatea.

67622197_2738604156168861_1102484672857767936_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

VIDEO: Bogdan Sorocan

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI