Andrei și Alexandru sunt la vârsta în care sunt plini de energie și tot timpul cu chef de joacă, iar în casa Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan este mereu agitație și gălăgie. Orice mamă înțelege această situație, mai ales că întotdeauna copiii au nevoie de multe activități pentru a îi ține ocupați și să nu se plictisească. Cei doi băieței ai vedetei de la PRO TV adoră să se joace și sunt puși tot timpul pe distracție. Cât despre Adrian, cel de-al treilea băiețel, acesta are nevoie de o altfel de atenție acum, la doar câteva luni după ce a venit pe lume.
Adela Popescu a participat ieri la o ședință foto și s-a bucurat de câteva ore de liniște. Soția lui Radu Vâlcan a mers să se aranjeze, apoi a fost să facă poze. Prezentatorea de la PRO TV a făcut câteva declarații despre viața cu trei copii, iar multe mame o vor înțelege
„Cu mare greutate am ieșit din casă, acolo unde se țipă și se urlă. De fapt, am plecat foarte fericită că am scăpat. Glumesc. Nu glumesc. O las așa, în coadă de pește, să spuneți și că sunt o mamă rea, dar că de fapt sunt amuzantă, vedeți voi, vă împărțiți cum vreți”, a spus Adela Popescu pe Instagram.
Adela Popescu, despre motivul pentru care s-a întors atât de repede la „Vorbește lumea”
Mulți au rămas uimiți când au văzut-o pe Adela Popescu pe micul ecran la scurt timp după ce a născut al treilea copil. Prezentatoarea de la „Vorbește lumea” a explicat motivul pentru care a luat această decizie.
„De ce te-ai întors atât de repede la Vorbește Lumea? Printre altele, pentru că în fiecare zi, pe la 10:30 mă uit la mine în oglindă și îmi place ce văd. Credeți că e puțin lucru? Să fii „obligat” să ieși din pijamale și să pui o rochiță frumoasă pe tine, să îți coafezi părul și să îți dai cu un ruj roșu, poate să însemne, uneori, cea mai bună terapie post naștere”, a scris vedeta pe una dintre rețelele de socializare.