Radu Vâlcan nu este singura victimă asupra căreia se răsfrâng rafalele de nervi și de impulsivitate ale personajului Corina, interpretat de Adela Popescu, în lungmetrajul regizat de Petre Nastase. Orice nemulțumire apărută din cele mai banale situații poate declanșa o manifestare explozivă în imaginația Corinei, o femeie puternică, medic stomatolog de profesie, prietenă bună cu Eva, jucată de actrița Ada Condeescu, și Dana, interpretată de Laura Cosoi, alături de care are parte de un retreat revelator și distractiv în Vama Veche.

Adela Popescu: „Am râs mult la filmările pentru această secvență”

Loviturile cu pumnii și palmele pe care i le aplică personajului interpretat de Radu Vâlcan, fostul iubit al prietenei ei Eva, sunt doar în mintea personajului, însă în plin văz al publicului spectator de film. „Îl bate de-a binelea, dar noroc că doar în mintea ei, însă în plin film, sub ochii spectatorilor. Am râs mult la filmările pentru această secvență. Și noi, și cei din jur.

Se făcuseră tabere și primeam încurajări ca în ringul de box. Sigur că eu am câștigat, pentru că totul era în mintea mea, m-am răcorit de-a binelea. Am lucrat cu domnul Kevorkian, profesor de cascadorii. Adică dânsul a considerat că avem nevoie să pară că lovim, deși nu o facem.

El nu a înțeles că și dacă mai scăpam o pălmuță nu e așa o mare problemă. Glumesc, desigur. Chiar a fost haios tare la filmări, sperăm să pară veridico-amuzant momentul din film, așteptăm reacțiile”, povestește amuzată Adela Popescu, actrița pentru care filmările la „Retreat Vama Veche”, o comedie ca o terapie, au fost ca o vacanță cu gașca, cu prieteni vechi și dragi, cu foști colegi, cu oameni pe care îi apreciază și cu parte din familia ei.

Pe cât de impulsiv este personajul său, pe atât de colorat și cuceritor se conturează în construcția actoricească a Adelei Popescu, entuziasmată de provocarea de a-și părăsi echilibrul interior pe care îl are în viața de zi cu zi pentru a întruchipa o tipologie care se regăsește tot mai des în societatea actuală: mamă, soție, dar înainte de toate femeie de carieră.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Despre rolul Adelei Popescu în „Retreat Vama Veche”

Corina este medic stomatolog și alege să-și încurajeze soțul, pe care îl neglijează, spionează și subestimează, să stea în concediu paternal cu băiețelul de 2 ani. Weekendul burlăcesc din Vama Veche ajunge să-i fie evadare, dar și revelație pentru relație și pentru viață.

„E fixistă, nevrotică și nu dorește să încetinească deloc ritmul pentru a se reechilibra. Însă viața nu se întâmplă așa cum e ea învățată și îi trage frâna de mână acolo unde doare mai tare. Dar eu sunt fana ei, îmi plac persoanele curajoase și cu o imaginație bogată”, o descrie Adela Popescu pe Corina, un personaj magnetic și amuzant care se pregătește să cucerească spectatorii din cinematografele din toată țara.

Adela Popescu consideră terapie curată mersul la cinematograf, la „Retreat Vama Veche”. „Le spun românilor să meargă din 18 octombrie, la Retreat Vama Veche, în cinematograf, oriunde ar fi în România. De ce? Pentru că e cel mai bun film la care vor merge toamna aceasta.

Are emoție, umor, profunzime, haine frumoase, băieți atrăgători, muzică superbă. Pentru noi, este un proiect terapeutic, de suflet, de gașcă și de bucurie, iar această întâlnire fericită se simte în fiecare cadru, în fiecare interacțiune din film. Veniți să vă convingeți!”, declară Adela Popescu despre lungmetrajul „Retreat Vama Veche”, o comedie ca o terapie, regizată de Petre Năstase, cu scenariul scris de Ovidiu Niculescu.

Cine sunt actorii care joacă în „Retreat Vama Veche”

Cu o distribuție ce adună actori mari și comunități online de milioane de oameni, „Retreat Vama Veche” îi are în distrubuție, alături de Adela Popescu, Ada Condeescu, Laura Cosoi, Radu Vâlcan și Răzvan Fodor pe Mihai Mărgineanu, Daniel Nuță, Toto Dumitrescu, Emilia Popescu, Lia Sinchevici, Smaranda Caragea, Ștefan Lupu, Marius Stănescu, Ovidiu Niculescu, Jorge, Mihai Popescu, Vasile Calofir, Cosmina Păsărin, Adelina Pestrițu, Emi Alupei, alături de guest star-ul Florin Călinescu.

Urmărește-ne pe Google News