Ritual specific
Până acum, piesa de teatru s-a jucat în Germania, dar și în diverse orașe din țară. Ca să se prezinte impecabil în fața publicului, actrița și colegii ei își rezervă câteva ore bune pentru pregătire. “Întotdeauna ne adunăm cu cel puțin 2 ore înainte, dăm întotdeauna textul, facem o dată traseul în scenă de la cap la coadă și apoi începem fiecare cum știm să ne machiem, să ne facem câteva exerciții fizice, câteva exerciții de dicție. Altfel pregătirea înainte de spectacol, timpul acordat nu mai este atât de lung, pentru că este deja al 31- lea spectacol. La noi lucrurile sunt rodate ca să zic așa”, a adăugat ea.
Radu Vâlcan, familiarizat cu rolul soției
La reprezentația de la București a spectacolului, Radu Vâlcan nu s-a regăsit în public. Motivul ne-a fost explicat chiar de soția lui, Adela. “Radu a fost la spectacolul de la Brașov . A venit să mă ia într-o seară de acolo și a văzut și spectacolul. Deloc nu am emoții când este el în sală, mai ales că el e la curent de fiecare dată cu tot traseul, adică îi povestesc când am plâns la repetiții, ce n-a ieșit, că nu iese o anumită scenă. Și el când vine aproape că știe textul pe de rost”.