Adela Popescu a mărurisit că are o relație foarte bună cu mama lui Radu Vâlcan și aceasta nu se amestecă în problemele lor de familie. „Relația cu soacra este excelentă, am o soacră foarte relaxată, care nu se bagă deloc în discuții”, a mărturisit vedeta pentru unica.ro.

Mama lui Radu Vâlcan a venit să o ajute pe Adela atunci când prezentatorul a plecat la filmările pentru „Insula iubirii”. Vedeta de la PRO TV a recunoscut că soacra i-a fost de mare ajutor.

„Chiar am avut, de exemplu, perioada în care Radu a fost plecat în Thailanda (n.r. – sezonul trecut al emisiunii), două săptămâni a stat cu noi mama mea, două săptămâni a stat soacra și ai spune că cele două săptămâni cu soacra sunt complicate, nu sunt deloc. Ne-am împărțit programul, ba chiar e super cool”, a declarat Adela Popescu.

Atunci când nu-i convine ceva, vedeta nu apucă să-i spună soacrei sale ceea ce o nemulțumește, pentru că Radu Vâlcan intervine și îi spune el primul mamei sale.

„Îi spunea Radu, Radu este mult mai pretențios decât mine, mai ales când vine vorba de mama lui și nici nu apucam să deschid gura că el deja îi spusese”, a declarat Adela.

adela-popescu-si-radu-valcan-8-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

„Radu tot timpul mi-a transmis faptul că eu sunt cea mai importantă”

Prezentatorul de la „Insula iubirii” a avut grijă ca soția să se simtă cea mai importantă. Adela Popescu susține că un confict între noră și soacră apare atunci când soțul își prețuiește mai mult mama decât partenera.

„Și a mai fost ceva important în relația pe care eu o am cu ea și anume faptul că Radu tot timpul mi-a transmis faptul că eu sunt cea mai importantă. Și atunci, din poziția asta, tu nu ai ce să ai cu soacra, de obicei apar conflicte când ți se pare că soțul tău o prețuiește mai mult pe mamă decât pe tine și atunci tu, ca soție, începi să evidențiezi defectele, dar nu e cazul la noi, asta zic”, a mărturisit Adela Popescu pentru Unica.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
FANATIK.RO
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI