Adela Popescu s-a întors în România, după o perioadă în care a filmat în Republica Dominicană, pentru „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, show aflat încă în desfășurare. La venirea în țară, vedeta a avut parte de o surpriză.
Adela Popescu a împărtășit cu fanii săi din mediul online faptul că mama sa se răsfață în aceste momente chiar la Monte Carlo, alături de prietenele sale, acest lucru întâmplându-se la scurtă vreme de la întoarcerea sa în țară din Republica Dominicană.
„M-am întors eu, dar a plecat doamna Doina la Monte Carlo cu fetele. Na, poftim”, a scris Adela Popescu în mediul online.
Experiență neplăcută cu bona, în Republica Dominicană
Radu Vâlcan a fost nevoit să stea singur vreme de 3 zile cu toți cei 3 copii în Republica Dominicană, așa că au decis să angajeze o bonă locală. Din nefericire, cei doi părinți au fost nevoiți să înceteze colaborarea cu fata de 23 de ani.
„(…) Ideea este că eu abia atunci am înțeles ce înseamnă un om nepotrivit care să stea cu copiii tăi, până atunci nu credeam.
Credeam că orice om se adaptează, dar nu este așa. Pur și simplu, bebelușul nostru care era foarte zâmbăreț, care stătea în brațe la oricine, după câteva zile de stat cu această fată, ea supravegheată, nu-mi imaginez că a făcut cine știe ce, s-a schimbat total, era anxios, plângea foarte mult și am stat cu el.
Ea se așeza pe canapea, bebelușul pe covor. La un an și o lună, cât are el, este în perioada de explorare, este esențial să te ții după el (…), așa că l-a frustrat extrem de tare că nu-l lăsa”, a povestit Adela Popescu pe rețelele de socializare, potrivit Wowbiz.