„Sunt pasionat de fotografie, iar Adela mă inspiră foarte tare şi îmi pune creativitatea la încercare. Ideile pentru şedinţele foto pe care le facem împreună ne vin pe moment, iar în cazul acesta ne aflăm la Susani, am văzut un cadru spectaculos şi câteva raze de soare şi …suntem foarte încântaţi de fotografiile care ne-au ieşit”, spune Radu Vâlcan.

„Ne-a plăcut un cadru foarte mult şi apoi m-am gândit că ar fi şi mai interesant să apelez la un outfit cu buget redus. Cea mai mare satisfacţie a mea este să găsesc o fustă mişto cu paiete într-un second hand. Dar nici în second hand nu îmi place să o găsesc pe umeraş. Eu vreau să mă lupt, să mă caţar pe maldărele de boarfe, să scormonesc, să mă îngrop în texturi şi ca un căutător de comori, să găsesc cufărul. Abia atunci sunt mulţumită. Şi la fiecare vizită făcută părinţilor mei, întorc pe dos dulapul fermecat şi fac război în pod. Pe scurt, fusta e cumpărată
dintr-un târg, sandalele au fost ale mele şi le-am trimis la bunici acum 8 ani. Le cumpărasem din prima mea vacanţă peste hotare. Grecia. Colierul e la noi în casă de când eu nici nu mă născusem. Bustiera e nouă iar plasa leopard e cumpărată de la magazinul din sat şi am dat pe ea cinci lei”, povesteşte Adela Popescu pe blogul ei www.adelapopescu.eu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News