„Ce să zic, dacă apreciez ceva la o persoană este
seriozitatea. Ei bine, asta este una dintre calitățile de bază ale Adelei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

De exemplu, astăzi a venit la un salon, unde și-a făcut un permanent de toată frumusețea.

Mi-a zis maxim trei ore, ok, am ieșit cu copilul, m-am plimbat cu el prin parc în caz că se trezea și trebuia alăptat să vin repede la mama lui și iată că s-a ținut de cuvânt.

A stat cinci ore în loc de trei, dar bine că nu a stat două.
A fost mișto! A meritat!”, a spus Radu Vâlcan pe InstaStory.

„Am zis să profit și eu de vremea asta superbă să mă
relaxez, să ies în parc, să-mi limpezesc mintea, să-mi pun gândurile în ordine,
mă rog, știți, lucruri din acestea bărbătești de care avem nevoie din când în
când.”, le-a spus prezentatorul TV fanilor săi.

Urmărește-ne pe Google News