De curând, Adela Popescu și Radu Vâlcan au plecat într-o vacanță în Toscana, în Italia. Nu i-au luat și pe cei trei băieți ai lor cu ei, Adrian, Alexandru și Andrei au rămas acasă, în România. Pe rețelele de socializare, vedeta a anunțat că aceasta e „Vacanța părinților”.

Alături de ei sunt și Gina Pistol și Smiley, care au luat-o în vacanță și pe fiica Josephine, dar și Răzvan Fodor și Irina Fodor. În online, Adela Popescu a și fost criticată pentru că nu și-a luat copiii cu ea. Printre urmăritorii care i-au lăsat comentarii se află și artista Andreea Bănică. Amuzată, vedeta a întrebat: „Păi, măi fată, cum vine asta vacanța părinților cu copiii altora?”.

Adela Popescu și Radu Vâlcan criticați: „Vacanța părinților??? Atunci de ce nu ați ales o destinație în doi, undeva singuri”

Adela Popescu a răspuns rapid la comentariul cântăreței: „Cât timp nu sunt ai noștri…”. Soția lui Radu Vâlcan a primit și alte comentarii din partea prietenilor virtuali.

„Vacanța părinților??? Atunci de ce nu ați ales o destinație în doi, undeva singuri, departe de toți și de toate. Ce caută Gina în vacanța voastră cu tot cu copil?”, „Frumoasă, superbă, minunată, adorabilă, deșteptă”, „Îmi place foarte mult de voi doi! Să fiți sănătoși, să vă iubiți și să fiți fericiți!”, sunt alte comentarii primite de Adela Popescu la postarea de pe Instagram.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Cum e viața pentru Adela Popescu și Radu Vâlcan cu trei copii

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt căsătoriti din 2015 și au împreună trei copii, Alexandru, în vârstă de 7 ani, Andrei de 4 ani și Adrian, în vârstă de 2 ani. Prezentatorul TV a dezvăluit cum se descurcă el și soția lui în postura de părinți a trei băieti.

„Fiecare zi este o provocare. Fiecare zi este altfel. Sunt dimineți perfecte, altele mai puțin. Cum dormim peste noapte, eu și ei, așa decurge ziua. Ușor? Nu, Doamne ajută! Provocarea este asta, să fie liniște în casă. Însă îmi plac provocările. Și… am parte de ele. Din plin. (zâmbește)

Ne împărțim cum putem, nu există o regulă. Adela zicea însă la un moment dat că este făcută elastic de ăștia trei. Așa este, sunt martor. (râde) Sunt încă la vârsta la care mama este centrul universului lor. Chiar o rog, mai în glumă, mai în serios, să reia alăptarea. (zâmbește)”, a dezvăluit Radu Vâlcan pentru revista VIVA!

Întrebat dacă lipsește ceva din viața lui acum sau dacă este pe deplin fericit, Radu a răspuns sincer că este mândru de familia lui. „Știi, fericirea este un context. Mulțumit nu ai cum să fii vreodată. Da, am o viață frumoasă. Am o jumătate perfectă, trei copii perfecți. Sunt recunoscător, cu toată ființa mea, pentru tot. Dar, pentru ei, nu voi fi niciodată mulțumit pentru toate realizările mele viitoare. Merită mult mai mult”, a răspuns sincer Radu Vâlcan, pentru sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News