“Tocmai mi-a expirat contractul cu PRO şi nu voi mai face parte din această echipă, pentru că nu mi s-a făcut vreo ofertă de reînnoire a colaborării. În aceeaşi situaţie este şi Radu. Am fost ofertaţi de alte televiziuni să facem emisiuni şi seriale, dar nu ne-am grăbit să le dăm curs. Nu suntem în postura de a lua decizii pripite. Analizăm la rece ofertele şi vom accepta ceva care să ne placă, să fie interesant şi de lungă durată. În seriale nu mai vrem să jucăm împreună, nici ca iubiţi, nici ca duşmani. E de ajuns că suntem împreună acasă. Oricum, vara aceasta nu cred că vom mai apărea la TV”, ne-a mărturisit Adela. Până vor lua o decizie în privinţa ofertelor primite de la televiziuni, cele două vedete, care formează un cuplu de mai bine de trei ani, îşi văd de planurile de peste vară. În afară de o mică pauză pe care o vor lua pentru a pleca în vacanţă, amândoi sunt foarte ocupaţi. “Radu va juca toată vara la Teatrul Mic, eu am foarte multe concerte prin ţară, plus că pregătim ceva de mare anvergură pe blogurile noastre. Aşadar, avem de lucru, nu glumă!”, ne-a mai spus Adela. l

 
 

Urmărește-ne pe Google News