Alexandru, care este la prima sa ”ieșire în lume” oficială, s-a născut în iunie 2016, iar de atunci, viețile părinților lui, Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au schimbat complet.

Cei trei au au acceptat să apară, în premieră, în revista Unica, numărul decembrie, într-o ședință foto realizată în spiritul Crăciunului.

M-am schimbat mult. Dar a fost o evoluție firească. Pe de altă parte, Alexandru a scos din noi doar ce este bun. Asta și pentru că el este foarte cuminte. Activ, extrem de vesel, dar cuminte. Cred că un bebeluș cu colici, sau pur și simplu mai plângăcios, poate scoate ce e mai rău din părinții lui în acea periodă. Asta pentru că neputința de a-l alina te frustrează, iar nesomnul face ravagii. Cuplurile trec prin grele încercări în acele perioade. Din fericire, noi am fost feriți, deși poate am fi gestionat corect și o situație de acest gen. Nu știu, vedem la al doilea“, a declarat pentru Unica Adela Popescu.

Citește interviul integral și vezi galeria de poze în Unica de decembrie, pe piață din 24 noiembrie.

Foto: Marius Bărăgan/UNICA

 
 

Urmărește-ne pe Google News