Prezentatorul „Insula Iubirii” și fosta prezentatoare „Vorbește Lumea” au trei copii împreună, trei băieți, Alexandru, Andrei și Adrian. Pentru Unica.ro, Adela a dezvăluit că își dorește foarte mult ca băieții ei să crească așa cum au făcut-o ea și frații ei mai mari la Șușani.

„Am adus tot (din copilăria ei – n.red.), că noi aducem tot ce suntem și tot ce am fost. Acum încerc să le aduc și concret. Tocmai de-asta dorim să construim casa de la Șușani și să o finalizăm pentru că îmi doresc să petreacă cât mai mult timp acolo. Adică mai mult de atât nu am ce să fac. Practic i-am dus la țară, i-am dus în copilăria mea cu totul”, a spus Adela Popescu, pentru Unica.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În cadrul aceluiași interviu, am vorbit cu Adela Popescu și despre cel mai nou proiect al ei, comedia Retreat Vama Veche, și despre motivul pentru care nu-și mai dorește să lucreze cu soțul ei, Radu Vâlcan.

Adela Popescu și Radu Vâlcan au jucat puține scene împreună, în filmul anterior menționat. Deși s-au bucurat din plin de cele trei săptămâni de filmări pe litoral, cei doi nu vor să joace într-un serial sau să aibă un proiect împreună.

„Nu mi-ar plăcea. Noi nu putem să fim atât de diplomați astfel încât să nu aducem în față ceea ce e între noi. Și între parteneri mai sunt discuții, certuri, șicane… Nu, categoric. Și plus că ar fi deja prea mult timp de stat împreună”, a spus Adela Popescu, pentru Unica.ro.

Urmărește-ne pe Google News