Adele a mers, luni, la sediul pompierii de la Chelsea Fire Station pentru ”o ceaşcă cu ceai şi o îmbrăţişare”, a scris pe Facebook pompierul Rob Petty, care a publicat și câteva fotografii de la întâlnire.
”Pur şi simplu a venit la staţie, a bătut în geam şi a spus că are câteva prăjituri pentru noi. Aşa că i-am deschis uşa şi apoi şi-a dat jos ochelarii de soare şi a spus: «Bună, sunt Adele». Toată lumea a fost şocată. A intrat, a băut o ceaşcă cu ceai alături de gardă, după care ni s-a alăturat pentru minutul de tăcere”, a povestit Ben King, managerul staţiei, potrivit standard.co.uk.
La aproape 24 de ore de la tragedia care a șocat Marea Britanie, cântăreța Adele a mers la Grenfell Tower, unde a stat de vorbă cu cei care au supraviețuit incendiului devastator. Cel puțin 79 persoane au murit și alte zeci au fost rănite, iar bilanțul ar putea să se modifice pe măsură ce pompierii verifică ultimele etaje ale clădii.
Ce se știe până acum despre incendiul de la Grenfell Tower
- Un incendiu devastator a cuprins blocul cu 24 de etaje din vestul Londrei, în noaptea de marți spre miercuri
- Prima victimă a tragediei a fost identificată drept Mohammed Al Haj Ali, un refugiat sirian, în vârstă de 23 de ani
- Premierul britanic a ordonat o anchetă publică, iar autoritățile au deschis și ele o anchetă
- Incendiul ar fi fost provocat de un frigider defect
- Experții au spus că flăcările s-au extins rapid, din cauza izolației termice
- Mulți oameni au sărit de la balcoane pentru a se salva
- Martorii au povestit despre cum o mamă și-a aruncat copilul de la etajul nouă
- Locatarii au ridicat problema siguranței blocului în caz de incendiu, în urmă cu patru ani, dar au fost ignorați
- Mai multe celebrități, printre care Adele și Rita Ora, dar și mulți londonezi s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe oameni
- Primele fotografii din interiorul Grenfell Tower arată ce a mai rămas din casele oamenilor