Revenită în peisajul media din România după o pauză de mai bine de 16 ani, prezentatoarea X Factor, Adelina Chivu, a fost invitata lui Mihai Morar, la rândul lui prezentator X Factor, la podcastul Fain şi Simplu.
Colegi în Antena încă de pe vremea începuturilor lor în televiziune, cei doi au depănat amintiri, au creionat noul sezon X Factor, au vorbit despre planurile de viitor şi au făcut o paralelă între viaţa de aici şi cea din Italia.
Adelina Chivu: „La noi în casă e lege, nu se vorbește altă limbă”
Nu mică i-a fost mirarea lui Mihai Morar să constate că, deşi plecată de mai bine de 16 ani din România, Adelina Chivu nu a împrumutat în vocabularul ei cuvinte italieneşti. „Eu vorbesc foarte mult în limba română.
La noi acasă, e lege, nu se vorbeşte altă limbă. Până şi Ann, bona noastră filipineză, care între timp a devenit parte din familia noastră, pentru că ne este alături de 13 ani, a învăţat limba română, a învăţat să facă ciorbă şi sarmale. Noi suntem o mică oază românească în Milano!”, a declarat prezentatoarea X Factor.
Cum își crește Adelina Chivu fiicele la Milano
În același podcast, Adelina Chivu a dezvăluit și cum își crește fiicele la Milano. Adelina Chivu este mama a două fete, Natalia, în vârstă de 15 ani și Anastasia, în vârstă de 13 ani, și spune că nu se ghidează după parentingul modern, ci are unul propriu. Din păcate, acest lucru i-a atras neplăceri, fiind victima bullyingului o perioadă bună.
„Eu urmez un parenting al meu, propriu și personal, pentru care am fost supusă bullying-ului o foarte bună perioadă, de toți cunoscuții și familia mea. De când erau fetele foarte mici și au început să vorbească, și până în ziua de azi, eu nu mi-am schimbat tonul și discursul. Eu mă certam cu ele la trei ani și mă supăram pe ele, două zile. Eu nu știu dacă e bine. Sunt sigură că am greșit de foarte multe ori, am avut foarte mult de învățat. Doar că m-am menținut tare pe poziție.
Acum suntem cele mai bune prietene. Acum chiar știu absolut tot, mă rog… cred. Eu știu cum îi cheamă pe iubiții prietenelor lor, știu bârfele din cadrul găștilor, știu când se despart”, a declarat Adelina Chivu în podcast-ul Fain și simplu, moderat de Mihai Morar.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11Vedeta de la Antena 1 a dezvăluit și faptul că soțul său, Cristi Chivu, se implică mult în educația copiilor. Natalia (15 ani) și Anastasia (13 ani) au petrecut destul de mult timp cu figura paternă, iar acum au ajuns la vârsta la care vor să cunoască și băieți.
În prezent, sportivul nu acceptă această idee, în mintea lui neexistând această variantă. „Oricât de târziu s-ar fi întâmplat, tot ar fi fost prea devreme. Eu am avut un pic de stres când am văzut că se apropie momentul, dar a făcut față cu brio, sunt foarte mândră de el”, a mai spus Adelina Chivu în același podcast.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!