După ce şi-a schimbat look-ul şi a mers, împreună cu Speak, la nunta Ralucăi Bădulescu, Adelina Pestriţu şi-a luat rucsacul în spate şi a plecat într-o vacanţă în Statele Unite.
Bruneta a reuşit să se facă din nou remarcată, şi nu pozitiv, după ce a „ocolit” cu succes o coadă pe câteva zeci de persoane, pentru a se îmbarca mai repede în avion. Luată la rost de o persoană care aştepta la rând, Adelina s-a justificat repede, dar puţini au fost cei care i-au dat crezare.
„În 7 minute avionul nostru decola, iar noi încă mai aşteptam la acele cozi intermibabile, din cauza proastei organizări a celor din conducere. Nu ai cum să pui 3 zboruri in acelasi timp şi să blochezi aeroportul, mai ales când vorbim de unul din România, care nu are capacitatea necesară. Chiar şi angajaţii aeroportului erau şocaţi de situaţie. Sunt oameni care dau mii de euro să ajungă undeva! Acesta este motivul pentru care am mers în faţă.
Consider că oricine ar fi facut la fel!”, a scris ea, pe Facebook.
După ce i s-a spus că gestul ei nu are scuze, dat fiind faptul că se aflau mai multe persoane în situaţia ei, Pestriţa a revenit cu un răspuns pe care admiratorii l-au catalogat ca fiind „foarte arogant”: „Fiecare se descurca cum poate!”, le-a spus ea, scurt, celor care au criticat-o.