În vacanța din Dubai, Adelina Pestrițu a fost la înălțime din toate punctele de vedere, zburând și cu elicopterul, și cu girocopterul, și cu balonul cu aer cald, ultimul fiind pe lista ei de dorințe de ceva vreme. Deși aceste activități nu sunt deloc accesibile pentru orice buzunar, Adelina Pestrițu le recomandă celor care ajung pentru prima dată în Dubai să le încerce, pentru că senzațiile sunt diferite. Și inegalabile.

„Este minunat acolo sus, mai ales dacă este o zi călduroasă, pentru că se poate, chiar dacă ești într-o destinație exotică, să ai parte de ploi sau de vânt. Cu girocopterul a costat 200 de euro, 900-1.000 de lei în banii noștri, pentru o persoană, un singur zbor. Girocopterul are 2 locuri: unul pentru pilot și unul pentru copilot”, ne-a povestit Adelina, completând că și plimbarea cu balonul, care ajunge la 1.300 de lei de persoană, are frumusețea ei.

„Cu balonul și girocopterul sunt senzații diferite și eu le recomand în aceeași măsură pe amândouă. În balon ai senzație de liniște, e frumos, te plimbi, privești împrejurimile, ne dăm seama cât de frumoasă e dimineața, cât de frumos este răsăritul. Există un orar strict în care se face acest zbor cu balonul cu foc. Deci te trezești la 4 dimineața, mergi până în deșert cu mașinile de safari și apoi oamenii umflă acest balon și decolezi. Aterizarea este un pic mai brutală, pentru că trebuie întâi să pui coșul jos – toți pasagerii se țin de niște sfori, se lasă în poziție de fandare și trag coșul la sol. După ce a aterizat coșul, aterizează și pânza”, a completat bruneta.

A luat micul dejun în mijlocul deșertului

Adelina ne-a lămurit și cum emâncarea în Emiratele Arabe, pentru că după plimbarea cu balonul, a luat micul dejun în mijlocul deșertului. „Terminasem dieta și după ce am aterizat cu balonul, am mâncat de toate. După ce am slăbit 13 kilograme în două luni, am zis că pot să-mi fac toate poftele, așa că am mâncat și baclavale și tot soiul de mâncăruri. În deșert, mâncarea era extraordinar de bună și de multă. Aveau chiar și icre negre, însă eu, sătulă de somon și icre, nu am vrut să mai mănânc. Dar am mâncat fructe multe. Aveau un bufet suedez cu tot felul de bunătăți pentru micul dejun, având în vedere că noi la ora 9 eram la ei în deșert”.


Dr. Alban, starul muzicii anilor ʼ90, trimitea pachete cu cafea și țigări în România, pe vremea lui Ceaușescu! Fratele lui era student la Medicină în Timișoara

GALERIE FOTO/ Cea mai mare expoziție de jucării, în podul Muzeului de Istorie al Bucovinei. Geta și Liviu, replica românească a păpușilor Barbie și Ken

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News