Adelina Pestrițu a fost prezentă sâmbătă, 27 mai, la nunta Ginei Pistol cu Smiley, unde a purtat o ținută spectaculoasă. Vedeta a avut rochie neagră, lungă, la care a accesorizat mănuși și bijuterii fine. Rochia purtată de Adelina Pestrițu era foarte mulată, astfel că în una dintre fotografii pare că are burtică, motiv pentru care fanii s-au grăbit să creadă că aceasta va deveni mamă pentru a doua oară.

Prezentă marți, 30 mai, la un eveniment monden din Capitală, Adelina Pestrițu a mărturisit că își mai dorește copii, însă nu este însărcinată acum.

„Noi ne gândim, într-adevăr, la al doilea copil, dar nu știm dacă va fi băiețel sau fetiță. Dacă Dumnezeu ne va da și un al doilea copil, noi de-abia îl așteptăm! Acum rămâne de văzut ce va fi!”, a mărturisit Adelina Pestrițu pentru Click!.

Vedeta și Virgil Șteblea au împreună o fetiță de care sunt foarte mândri. Zenaida Maria va împlini 5 ani în luna august a acestui an și este de o frumusețe ieșită din comun. „E foarte cuminte Zeni și e la grădiniță acum. Un copil foarte vesel, are o grămadă de prieteni. Urmează ziua ei pe 3 august și va trebui să-i facem o megapetrecere”, a mai spus Adelina pentru sursa mai sus-menționată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Adelina Pestrițu a dezvăluit motivul pentru care nu a mai publicat imagini cu fiica ei, Zenaida

La un moment dat, influencerița a decis să nu o mai expună atât de mult pe cea mică în mediul online, deși ea era activă zi de zi, ținându-și fanii la curent cu tot ceea ce făcea.

„Nu pot să spun că acum o să o postez foarte des. Mai răruț că este mai drăguț, vorba clasică. Dar cred că, din când în când, este frumos să o mai vadă și cei din comunitatea mea pentru că primeam mii de mesaje, fără niciun fel de exagerare.

Mulți mi-au zis: «Ți-am dat follow ca să văd copilul acela frumos, de ce nu îl mai postezi?». Tocmai pentru că atunci am simțit să luăm așa o pauză de la rețelele de socializare, simțeam încărcătura negativă, simțeam nevoia să o țin departe, să o protejez”, a declarat vedeta, potrivit Ego.ro.

Virgil Șteblea si Adelina formează un cuplu din 2017. Bruneta și iubitul ei au fost foarte discreți în ceea ce privește relația lor.

„După ce a mai crescut puțin, am decis, evident, împreună cu soțul meu, că, din când în când, ar mai trebui să mai postăm câte o poză cu ea.

O mamă nu are cum să îți explice de ce a simțit așa și nu așa. Pentru ea, lucrurile sunt pe moment, se gândește întotdeauna la binele copilului ei. Așa fac și eu. Întotdeauna, da, luăm deciziile de comun acord. (n.r. – cu soțul ei) Ne așezăm frumos la masă, povestim, vedem avantaje, dezavantaje, ne sfătuim, ca într-o familie normală”, a mai precizat Adelina, potrivit sursei citate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News