Acum două luni jumătatea blondă a trupei Bambi i-a spus adio celui cu care trebuia să meargă la altar, Răzvan Ispas. Însă Cupidon s-a dovedit a fi destul de crud, deoarece acum fostul logodnic al blondei se iubește cu o … brunetă. Nimeni alta decât Adelina Pestrițu.
„Confirm că sunt cu Răzvan Ispas. Însă nu aș fi vrut să defilez cu relația mea în fața publicului. Îi mulțumesc lui Răzvan că este un om deosebit. Ne-am cunoscut acum trei ani de zile și ne-am reîntâlnit datorită conjucturii. Ne-am cunoscut pur și simplu ca doi oameni normali, acum trei ani, după ce divorțasem, la mare, și cam atât. Nu ne-am gândit niciodată că ar putea fi ceva între noi, până în clipa în care ne-am dat seama că se întâmplă ceva. Îmi doresc ceva serios, și el își dorește din câte am văzut până acum. Oricine care intră într-o relație, intră cu gânduri de viitor. Ne-am reîntâlnit după trei ani, am rămas prieteni , am ținut legătura și ușor, ușor ne-am apropiat. Nu este nimic deranjant.

Aș vrea să fac un copil cu el

Am mers cu el și cu Raluca de trei ori la munte, dar în acea perioadă nu era nimic între mine și Răzvan. Nici nu ne-am gândit la acest lucru, decât după despărțirea lor, eu nu am nici un amestec cu despărțirea lor. Nu mă privesc motovele despărțirii lor. Dacă ei au decis asta au avut motive întemeiate pentru care au făcut-o. Eu cu Raluca nu am avut multe discuții, decât pe plan profesional. ea își dorea ca eu să port creațiile ei la mine la emisiune. Discuțiile noastre s-au limitat la asta, nu am fost prietenă cu ea. Ne-am văzut de trei ori. Cpnsider că dacă ai sentimente pentru un om, rămâi cu acel om. Dacă iei decizia să te desparți, cred că știi ce faci. Eu sunt acum lângă Răzvan, am cele mai puternice sentimente pentru el. Dacă relația va funcționa ca până astăzi, vreau să fac un copil cu el. Suntem împreună de o lună de zile”, a declarat Adelina, la Cancan TV.
Citește și:
Raluca Tănase, de la Bambi, a dezvăluit motivele despărțirii de logodnicul ei
 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI