„Nici acum nu pot spune că mă simt complet vindecată. Și nu cred că sunt mulți care înțeleg cum e să ai tot ce ți-ai dorit vreodată, plus mult peste, și să fii anxios, să îți vină să te izolezi de oameni, să te simți blocat în propria capcană, dar să nu poți face ceva de frică să nu dezamăgești.
Te simți responsabil de tot ce s-ar putea întâmpla”, a povestit Adelina într-un interviu acordat revistei Unica!
„Oricât de puternic ai fi, este practic imposibil să faci față presiunii când toți te vor perfect și știi că niciodată nu vei fi”, a povestit ea. „Intervine sentimentul real că nu ești suficient de bun, că oricât te-ai strădui nu este îndeajuns.
Da, știu! Mulți le servesc persoanelor publice replica «ți-ai asumat». Însă nu despre asta este vorba, despre asumare, ci despre trăiri, sentimente, dorința de a fi mai bun, despre dorința de a mulțumi și de a-i face pe alții fericiți”, a mai adăugat ea.
Pentru a face față anxietății cauzate de social media, Adelina a apelat inclusiv la terapie. „Am trecut prin perioade triste, în care nimic și nimeni nu mă mulțumea.
Dar am apelat la psihologi, coach și cărți de dezvoltare personală și spirituală. Chiar și la Feng Shui. Cumva trebuie să avem fiecare dintre noi dreptul la liniște și armonie a sufletului și minții. Și nu trebuie să ne oprim din căutări.
Primul pas este să vorbim despre asta, să cerem ajutorul și să nu rămânem noi cu gândurile noastre, pentru că nu este deloc corect față de tine.
Un psiholog te poate ajuta să depășești impasul și să reînveți să-ți estimezi valorile, să te vezi cumva din exterior și să îți crești stima de sine”.